Cum se prepara Ratatouille

Printeaza

Ratatouille

Vinetele sunt ingredientul principal al acestei mâncări rustice, la care se adaugă dovlecei, ardei, roşii şi ierburi aromate proaspete. Deşi ratatouille este un fel de mâncare specifică bucătăriei provensale, ingredientele principale provin din Orient si din Lumea Nouă, iar preparatul este considerat a avea legături şi cu Ţara Bascilor.

Vinetele sunt, probabil, de provenienţă indiană sau chineză si au ajuns în Spania prin intermediul comercianţilor arabi. Spaniolii, la rândul lor, au adus roşiile din America. Ratatouille a apărut ca fel de mâncare cândva în secolul XVII, ca o fericită combinaţie a celor două legume.

 

Reteta Ratatouille

Ingrediente:Cum se prepara Ratatouille

  • vânătă mare
  • sare
  • 3 cepe
  • 3 ardei roşii
  • 4 dovlecei
  • 5 roşii
  • 6-12 căţei de usturoi
  • ulei de măsline extravirgin
  • bucăţele de ardei iute, opţional
  • 1 legătură de busuioc proaspăt (cam 225 g)

 

Mod de preparare:

Vânătă se taie în cuburi de 1 cm. Se sărează din belşug şi se lasă la scurs într-o sită. Cepele se decojesc şi se taie, la fel ca ardeii, dovleceii şi roşiile. Ingredientele se păstrează separat. Usturoiul se zdrobeşte, se curăţă şi se :aie în bucăţi mari. Bucăţile de vânătă se presează, pentru a elimina cât mai multă zeamă şi se usucă.

Intr-o cratiţă cu fund gros se încinge puţin ulei de măsline, iar bucăţile de vânătă se prăjesc uşor, până devin aurii. Se scurg de zeamă şi se pun la păstrat. Se adaugă ulei de măsline din cratiţă şi se căleşte ceapa la temperatură medie. Când s-a înmuiat şi a devenit transparentă, se adaugă usturoiul, bucăţile de ardei iute şi o legătură de busuioc, legată strâns cu aţă, din care s-au pus deoparte câteva frunze.

Toate ingredientele se călesc 1 minut, se pun ardeii şi se lasă pe foc câteva minute; se pur dovleceii şi se mai lasă câteva minute pe foc, iar la urmă se adaugă roşiile. Mâncarea se fierbe 10 minute, amestecând din când în când. La final se pune vânătă si se mai lasă să fiarbă 15-25 de minute, până s-au înmuiat toate legumele, iar aromele ‘ s-au întrepătruns.

Legătura de busuioc se scoate, presând bine pentru a extrage întreaga aromă. Mâncarea se asezonează cu frunze de busuioc proaspăt tăiate, cu sare, un strop de ulei de măsline extravirgin şi cu usturoi tăiat mărunt. Ratatouille se serveşte caldă sau rece.

A doua zi este chiar mai gustoasă.

Incoming search terms:

  • https://www restaurantedelux ro/tag/retete-frantuzesti

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.