Sos de crevete cu crutoane

Printeaza

Sos de crevete cu crutoane din: crevete, paine, ou, faina, sos de soia, sare, vin, bicarbonat, untura, usturoi, ulei.

Ingrediente:Sos de crevete cu crutoane

  • 225 g crevete
  • 100 g pâine
  • 1 albuş de ou
  • 2 linguriţe făină dizolvate in 3 linguriţe apă
  • 1 lingură sos de soia
  • 1/2 lingură sare
  • 2 linguriţe vin
  • 1/2 linguriţă bicarbonat
  • 4-5 linguri untură
  • 1 fir usturoi verde
  • 2 1/2 ceşti ulei de arahide

 

Mod de preparare:

Se scot crevetele din crustă, se spală şi se scurg. Pâinea se curăţă de coajă şi miezul se taie în romburi. Usturoiul se taie în felii, pe lungime.

Crevetele, după ce s-au uscat într-un şervet curat, se ung cu gălbenuş de ou. Se presară deasupra praful de piper, o linguriţă cu vin şi făina dizolvată în apă.

Separat, se prepară un sos gros, amestecând între ele restul de vin, bicarbonatul, făina dizolvată în apă, sosul de soia şi puţină apă rece.

Bucăţile de pâine se pun la prăjit în uleiul de arahide bine încins înainte. Când s-au rumenit, se scot şi se aşază pe un platou.

Intr-o tigaie, se pun crevetele la făcut în untură încinsă, lăsându-se până ce se albesc, amestecând cu o lingură de lemn, spre a nu se lipi între ele. Se scot şi se lasă să se scurgă bine de grăsime.

In vas se mai păstrează puţină untură şi vasul se pune din nou la foc. Se toarnă sosul şi se amestecă bine, până începe să se îngroaşe vizibil.

Se pun acum crevetele şi usturoiul, amestecându-se bine. Cand s-au făcut (crevetele) se toarnă, împreună cu sosul, peste crutoanele de pâine de pe platou.

 

Pofta buna!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.