Retete de 1 Mai: Mititei

Printeaza

O reteta de mititei din: piept de vita, pulpa de oaie, piept de porc, supa de oase, usturoi, boia, cimbru, piper, bicarbonat si sare.

Ingrediente:Retete_pentru_gratar_Mititei

  • 500 g piept de vita
  • 400 g pulpa de oaie
  • 200 g piept de porc
  • 250 ml supa de oase
  • 1 capatana de usturoi
  • 1 lingurita rasa boia de ardei dulce
  • 1 lingura cimbru uscat
  • 1 lingurita piper proaspat macinat
  • 1 lingurita rasa bicarbonat stins cu 2-3 picaturi otet
  • sare

 

Mod de preparare:

Curăţaţi carnea de pieliţe, tendoane şi zgârciuri, tăiaţi-o în bucăţi şi treceţi-o de 2-3 ori prin maşina de tocat cu sita cea mai deasă. Puneţi carnea tocată într-un castron, adăugati cimbrul, piperul, boiaua de ardei, bicarbonatul stins şi usturoiul bine pisat, cu o linguriţă de sare grunjoasă.

Puneţi apoi supa de oase, puţin câte puţin, în timp ce amestecaţi bine com­poziţia. Frământaţi bine carnea tocată, astfel încât să obţineţi o pastă de mici cât mai omogenă, după care acoperiţi castronul cu folie de plastic şi puneţi-l la frigider de pe o zi pe alta.

După cel puţin 24 de ore, frămâtaţi din nou pasta de mici şi mai potriviţi-o de sare şi piper dacă este cazul. Cu palmele umezite formaţi micii şi puneţi-i pe grătarul încins.Frigeţi-i la foc potrivit spre mare, până când se pătrund bine şi se rumenesc pe toate părţile.

Serviţi micii fierbinţi, cu muştar şi neapărat o bere rece.

Mititei

Retete_pentru_gratar_Mititei

Pofta buna!

 

 

 

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.