Vinul este un medicament inca din Antichitate

Istoria medicinii ne învata ca vinul, din momentul descoperirii lui, a fost inclus pe scara larga în arsenalul terapeutic. In Antichitatea greco-romana deja, apoi în Evul Mediu, în Renastere, în secolul Luminilor care a vazut nascându-se Revolutia Industriala, vinul a fost, în medicina traditionala, un remediu curent.

El si-a pastrat acest loc onorabil pâna când biologia moderna a început sa-i substituie alte medicamente, produse ale industriei farmaceutice. Deposedat de aura sa medicinala, vinul a fost, dupa Al Doilea Razboi Mondial, o prada usoara pentru unele ligi puritane antialcoolice, care l-au izolat treptat într-un ghetou, daca nu al bauturilor condamnabile, cel putin al bauturilor suspecte.

De douazeci si cinci de ani, medici eminenti, printre care profesorii Masquelier si Renaud, încearca în van sa convinga lumea ca aceasta soarta este nedreapta, întrucât cercetarea stiintifica moderna confirma efectele benefice ale vinului asupra sanatatii.

A fost nevoie de recenta mediatizare americana a celebrului „paradox francez” pentru ca lumea sa redescopere ca vinul este si medicament, si mai cu seama ca are proprietati exceptionale în domeniul prevenirii bolilor cardiovasculare.

Cea mai veche mentiune a unei întrebuintari terapeutice a vinului descoperita de arheologi este o inscriptie din mormântul lui Plahhotep, care a trait în Egipt cu circa patru mii de ani înainte de Iisus Hristos. Un mesaj similar a fost gasit pe o tablita sumeriana din cetatea Nippur, datata cu trei milenii înainte de Hristos.

ÎN GRECIA ANTICA

In templele dedicate lui Asclepios, zeul sanatatii, grecii practicau la început o medicina incantatorie, înlocuita, treptat, cu leacuri autentice. Printre ele, vinul detinea un loc privilegiat. Homer semnaleaza de pilda ca plagile lui Filoctet, ranit la asaltul Troiei, au fost oblojite cu vin de Podaleirios.

Dar abia cu Hipocrat (430-377 î.Hr.), parintele medicinii moderne — ale carui precepte sunt în buna masura valabile si astazi, vinul cunoaste o adevarata consacrare în domeniul terapeuticii. La depunerea „juramântului”, medicii de azi ar trebui sa pastreze în spirit aceste vorbe, ale maestrului: „Vinul este un lucru în mod miraculos benefic omului daca, sanatos sau bolnav fiind, îl foloseste adecvat si cu justa masura, potrivit constitutiei individuale.”

Hipocrat, care nu e lipsit de umor, pretinde ca austeritatea si tristetea sunt responsabile de îmbolnavire. De aceea, el recomanda sa se bea vin pentru ca, spune el, „asta dilata splina si da buna dispozitie”. Se poate vedea totusi ca el nu recomanda vinul baut în nestire, ci precizeaza: „Lucrurile nu devin leacuri decât daca sunt aplicate la momentul oportun: vinul, daca este dat cu rost, este un medicament; dar daca bolnavul îl bea în contratimp, astfel încât sa-i provoace tulburare si delir, nu mai poate fi numit leac, ci cauza de boala.”

Pe lânga folosirea interna, Hipocrat recomanda vinul ca pansament sau unguent, pentru tratarea ranilor sau a unor reumatisme. Ceva mai târziu, Teofrast (372-287 î.Hr.) inventeaza vinurile medicinale, adaugând vinului ierburi si mirodenii cu proprietati fitoterapeutice cunoscute.

LA ROMA

In Roma antica, vinul nu pierde nimic din calitatile sale terapeutice. Este marturia multor autori. Dioscoride, în secolul I d.Hr., scrie în tratatul sau De materia medica: „Vinul bun natural încalzeste, este usor digerabil, bun pentru stomac, hranitor; stârneste pofta de mâncare, amelioreaza somnul, fortifica trupul si-i da o culoare sanatoasa.”

Naturalistul Pliniu cel Batrân care, la Pompeii, a fost victima curiozitatii sale naturale în momentul eruptiei Vezuviului din 79 d.Hr., aminteste în tratatul sau de istorie naturala aplicatiile medicale nu numai ale vinului, ci si ale curmeiului, ale frunzei de vita si ale sâmburilor de struguri. Se poate citi în textul sau: „Vinul este tonic, aperitiv, hipnotic sau euforic si amelioreaza digestia.” Reluând învataturile hipocratice, el confirma: „Vinul este prin el însusi un leac; hraneste sângele omului, bucura stomacul si îndulceste suferinta si grija.” La rândul sau, Celsus, medic din secolul lui Augustus, confirma ideile lui Galenus privind influenta benefica a viriului asupra sanatatii celui care-1 bea. ,

Totul ne face sa credem ca romanii epocii antice urmau aceste sfaturi bune, daca ar fi sa ne referim la povestirea pe care ne-a lasat-o Petroniu despre un banchet faimos oferit de Trimalchio, care se adreseaza convivilor în acesti termeni: „Vinul traieste mai mult decât omul: sa bem asadar ca buretii, caci vinul înseamna viata.” în sfârsit, îl putem cita pe medicul grec Galenus (130-201 d.Hr.), care povesteste cum a tratat el o tulburare digestiva a împaratului Marcus Aurelius: „I-am prescris un pahar de vin cu piper.”