Supa de pui cu varza

Printeaza

Supa de pui cu varza din: piept de pui, varza, ceapa, ardei, telina, morcov, ardei iute, boia, sare, piper, ulei.

Ingrediente:Supa de pui cu varza

  • 1/4 varză
  • 1 piept de pui
  • 1 ceapă
  • 1 ardei gras verde
  • 1 ţelină mică
  • 1 morcov
  • 1 vârf de cuţit de boia de ardei
  • 4 ardei iuţi
  • 1 lingură cu ulei
  • sare

 

Mod de preparare:

Curăţă pieptul de pui, spală-l şi frige-l iute în ulei încins, stinge cu apă şi lasă să dea în câteva clocote până face spumă. Ia spuma şi completează cu apă cât doreşti.

Ceapa curăţata tai-o cubuleţe, taie ardeiul feliuţe subţiri, iar ţelina dă-o pe răzătoarea mare.

Pune toate legumele peste carne şi lasă să fiarbă la foc potrivit. Adaugă morovul curăţat şi întreg (când s-a fiert fie îl scoţi, fie îl tai rondele şi îl laşi în supă). Spală varza, taie cotorul, toac-o mărunt, adaug-o în supă şi potriveşte de sare.

Când toate legumele au fiert, scoate pieptul de pui şi taie-l bucăţele sau rupe-l în franjuri şi pune-l înapoi în oală. Serveşte supa caldă cu puţină boia presărată deasupra şi cu un ardei iute, eventual copt.

 

Pofta buna!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.