Tarta cu prune necojite

Printeaza

Tarta cu prune necojite

Ingrediente:Tarta cu prune necojite

  • 1 ceaşcă caimac
  • 1 ceaşcă făină
  • un praf sare
  • 1/2 kg prune
  • zahăr pentru pus deasupra

 

 

Mod de preparare:

Se face un aluat dintr-o ceaşcă de caimac, o ceaşcă de făină şi sare. Se întinde foaia potrivit de groasă şi se aşază într-o tavă dreptunghiulară pentru copt plăcinte, umezită cu apă. Din rămăşiţele de aluat se taie câteva benzi subţiri care se aşază pe aluat de jur împrejur apăsându-le uşor cu degetul muiat în făină, ca să formeze ca o margine.

Înainte de a se aşeza benzile, se va umezi uşor marginea aluatului cu o pensulă cu apă, pentru a nu se desprinde la copt.

Se spală 1/2 kg de prune, sau mai multe, după mărimea tăvii, se rup în două în lungime, fără să se desprindă de tot, se scoate sâmburele şi se aşază regulat pe aluat, cu partea dinăuntru în sus.

Se pune cu linguriţa câte puţin zahăr peste fiecare prună. Se coace la foc potrivit. Când este gata, se presară cu zahăr şi după ce s-a mai răcorit, se taie bucăţi.

 

Pofta buna!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.