Falafel cu salata de rosii si castraveti

Printeaza

Falafel cu salata de rosii si castraveti din: naut, usturoi, ceapa, patrunjel, coriandru, sare, piper, coriandru, cumin, menta, ulei, rosii, castraveti, ridichi, mustar, pasta de susan, lamaie.

Falafel este o mâncare tradițională și populară în Orientul Mijlociu, în special în țări precum Liban, Israel, Egipt, Siria, Turcia și Iordania.

Aceasta constă în gogoși vegetariene, preparate din năut mărunțit sau fasole garbanzo (numită și năut), condimente și ierburi aromatice. Falafelul este o opțiune preferată pentru vegetarieni și vegani, deoarece nu conține carne sau ingrediente de origine animală.

 

 

Ingrediente falafel: Falafel cu salata de rosii si castraveti

  • 500 g boabe de năut uscate
  • 1 căţel de usturoi pisat
  • 1 ceapă tocată
  • 2 legături pătrunjel, tocat
  • 1 legătură coriandru, tocat
  • 1 1/2 linguri sare
  • 1 1/2 linguriţe piper pisat
  • 1 linguriţă coriandru pisat
  • 1 linguriţă cumin măcinat
  • 2 frunze de mentă tocate
  • ulei

Ingrediente salată:

  • 4 roşii
  • 4 castraveţi
  • 1 legătură de ridichi

Ingrediente sos:

  • 1 linguriţă muştar
  • 2 linguri pastă de susan (tahini)
  • 2 lămâi

Mod de preparare:

Se aşază boabele de năut într-un castron mare şi se adaugă apă, astfel încât să le acopere cu 5 cm. Se dau la frigider peste noapte.

Se scurge apa de la boabele de năut şi se călesc cu usturoi şi ceapă; apoi se pasează sau se dau prin maşina de tocat. Se adaugă pătrunjel, coriandru, sare, piper, cumin şi mentă şi se mai pasează o dată.

Se încinge uleiul într-o tigaie mare. Se modelează chifteluţe din compoziţia de năut şi se prăjesc cca 3 min. pe toate părţile, până se rumenesc.

Se lasă să se scurgă pe prosoape de hârtie şi se servesc cu lipie, salată de legume, muştar şi pastă de susan (tahini).

Falafel cu salata de rosii si castraveti

Falafel cu salata de rosii si castraveti

 

Pofta buna!

 

 

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.