Retete de post: Salata de dovlecei
PrinteazaSalata de dovlecei din: dovlecei, usturoi, ulei, marar, pesmet, otet balsamic, sare si piper alb.
- 4 dovlecei
- 5-6 catei de usturoi
- ulei pentru prajit
- o legatura marar
- 2-3 linguri pesmet
- 2-3 linguri otet balsamic
- sare
- piper alb macinat
Mod de preparare:
Se spală şi se curăţă dovleceii de coajă. Se taie rondele potrivite ca mărime, se condimentează cu sare şi piper şi se pun în sită să se scurgă. Separat, se curăţă usturoiul, se pisează şi se amestecă cu sare şi puţin ulei, după gust, ca la maioneză. Se spală şi se alege mărarul şi apoi se toacă mărunt cu un cuţit ascuţit.
După ce s-au scurs dovleceii de zeamă, se trec prin pesmet şi se prăjesc în uleiul încins, în prealabil. Se scot cu spumiera pe un platou tapetat cu un prosop absorbant de bucătărie.
Dovleceii se pun într-un bol şi se gratinează cu mujdeiul de usturoi şi cu mărarul tocat mărunt. Se stropesc cu oţetul balsamic, după gust, şi se condimentează cu sare şi piper. Salata de dovlecei se serveşte cu diferite mâncăruri de post.
Salata de dovlecei
Pofta buna!