Moda ceaiului in Europa

Nimeni nu ştie cu certitudine dacă Portugalia sau Olanda a fost prima ţară care a adus ceaiul în Europa. La începutul secolului al şaptesprezecelea, portughezii au importat în Lisabona ceai chinezesc, pe care l-au vândut în Franţa şi Olanda, între timp, şi olandezii au importat ceai japonez în colonia lor din Java, pe care şi ei l-au vândut mai departe, nu doar în Franţa, ci şi în Germania. Olandezii erau mari amatori de ceai şi, la mijlocul secolului al şaptesprezecelea, ceaiul de după-amiază era deja ceva obişnuit.

Zvonurile despre ceai şi beneficiile lui ajunseseră de pe continent în Anglia cu câţiva ani înaintea anunţului făcut pe 9 septembrie 1658 de Thomas Carraway cu privire la o licitaţie de ceai la Londra. în aceeaşi ediţie a ziarului londonez care dădea şi vestea morţii lui Cromwell, Garraway scrie: Această băutură excelentă şi aprobată de toţi doctorii, numită de chinezi Tcha, de alte naţiuni Tay sau Tea, se vinde la Sultaness Head, o cafenea din Sweeting’s Rents, de RoyalExchange, Londra.

Ceaiul de dupa-amiaza

Britanicii au adoptat cu entuziasm obiceiul olandez al ceaiului de după-amiază. Samuel Pepys avea o slăbiciune pentru ceai, ca şi Caterina de Braganza a Portugaliei, care s-a căsătorit în 1661 cu regele Carol al II—lea al Angliei. Ea le servea prietenilor săi ceaiul de după-amiază şi foarte curând ceaiul a devenit subiectul de discuţie al saloanelor aristocratice din capitală. Totuşi, ducesa de Bedford a fost cea care a lăsat cea mai profundă amprentă asupra obiceiurilor băutului ceaiului la englezi; ea nu putea să reziste să nu mănânce nimic în lungul interval dintre masa de prânz şi cea de seară, aşa că a introdus obiceiul de a mânca prăjituri la ceaiul de după-amiază.

Cererea de ceai

Cererea veşnic în creştere de ceai şi promisiunea unor profituri mari i-au făcut pe englezi să-şi dea seama că era mai economic să facă direct comerţ cu China, decât să importe ceai din Olanda. British East India Company care fusese înfiinţată în 1600 prin decret regal, a trimis în China câteva corăbii încărcate cu bunuri pentru a lua în schimb ceai, şi astfel a început seria de succese a uneia dintre cele mai puternice companii pe care le-a văzut lumea: sub influenţa ei s-a constituit India britanică, s-au întemeiat Hong Kong şi Singapore şi s-au făurit averile lui Elihu Yale (ca urmare, Elihu Yale a înfiinţat Universitatea Yale). Se mai spune şi că steagul acestei companii a fost sursa de inspiraţie a stelelor şi dungilor de pe drapelul american.

In 1664, British East India Company a adus din China 964 g de frunze de ceai chinezesc de categorie superioară, pe care le-a dăruit monarhiei britanice. In 1666, compania i-a cerut unui olandez să livreze 10,3 kg de frunze de ceai chinezesc special familiei regale britanice, pentru a-i mulţumi că i-a permis să facă negoţ cu ceai – monarhia îi acordase acestei companii controlul asupra întregii pieţe a ceaiului din Anglia.

In 1715, British East India Company a cumpărat din China o cantitate mare de ceai verde de categorie inferioară şi l-a vândut direct publicului, nu prin cafenele, ci prin prăvălii speciale de ceai. In anii de mai târziu, magazine renumite în lume, precum Harrods, Fortnum şi Mason s-au lansat în afaceri ca prăvălii de ceai şi produse de băcănie.