Istoria whisky-ului

Printeaza

Istoria whisky-uluiEste greu de stabilit o dată precisă a primei distilări a whisky-ului, deoarece însuşi procesul de distilare nu are rădăcini clare. Din origini îndepărtate, uneori învăluite în farmec şi mister, modalităţile de producţie ale celebrelor băuturi distilate au suferit o importantă evoluţie de-a lungul secolelor, diferite în funcţie fie de timp, fie de loc.

Isto­ria whisky-ului este strâns legată de aceea a principalelor ţări producătoare, precum Scoţia, Irlanda şi Statele Unite. Produs fie într-o mică distilerie după reţete vechi, fie de companiile multi­naţionale de băuturi alcoolice care au achiziţionat de acum cea mai mare parte a distileriilor, whisky-ul are astăzi peste tot degustători, experţi, colecţionari sau pur şi simplu pasionaţi, fiecare capabil să preţui ască în felul său bogăţia si varietatea acestei tradiţii.

Arta antică a distilării se naşte în India – se pare – în jurul anului 7000 î.Ch., folosind principiul diferitei temperaturi de fierbere a lichidelor. Procesul de dis­tilare constă în extragerea substanţelor specifice din amestecuri complexe prin intermediul evaporării: vaporii obţinuţi trebuie apoi răciţi într-un condensator pentru a se întoarce din nou la starea li­chidă în recipientul de recoltare.

Istoria whisky-ului.jpg  Istoria whisky-ului10.jpg Istoria whisky-ului11.jpg

Apli­cată iniţial în domeniul medical şi reli­gios pentru a obţine din flori şi plante soluţii cu efecte dezinfectante şi tămă­duitoare, tehnica distilării s-a perfecţionat de-a lungul secolelor găsindu-şi folosin­ţa în mai multe domenii, de la producţia de unguente, ape aromatice şi uleiuri esenţiale până la băuturile alcoolice dis­tilate şi la numeroasele procedee indus­triale de astăzi, precum separarea dife­ritelor componente ale petrolului gri.

După ce s-a răspândit în China, arta dis­tilării ajunge în bazinul Mării Mediterane: primele urme ale acestei tehnici, care datează din jurul anului 4000 î. Ch., au fost găsite în Egipt şi privesc sub­stanţe destinate procedeelor de mumi­ficare, precum şi de obţinere a parfumurilor şi cosmeticelor.

Insuşi cuvân­tul „alcool”, apărut înspre sfârşitul Evului Mediu, este derivat din arabul al khol (sau al-kuhl), termen prin care se desem­na un praf de culoare închisă pe bază de amoniac folosit ca fard de egiptenii antici.

Istoria whisky-ului13.jpg Istoria whisky-ului14.jpg Istoria whisky-ului15.jpg Istoria whisky-ului16.jpg

Dacă metoda distilării, aşa cum o înţe­legem astăzi, apare în anul 1000 î.Ch. şi este atribuită persanilor, contribuţia maximă la dezvoltarea ei se datorează arabilor, care au perfecţionat pentru prima dată tehnicile combinându-le cu studiile de alchimie, precursoare ale chimiei moderne.

Chiar în cadrul alchimiei sunt căutate cele mai îndepărtate origini ale whisky-ului: naşterea ei este legată de crearea al-anbîq (transliterat apoi în „alambic“), un vas special pentru distilat a cărui in­venţie este atribuită arabului Jabir ibn Hayyan între secolele VIII şi IX.

Acest instrument era utilizat de alchimişti în experimentele lor pentru căutarea ipo­teticei „chintesenţe” sau al cincilea ele­ment după Aer, Apă, Pământ şi Foc, identificate de către filosoful grec Empedoc le ca fiind principiile fundamen­tale ale universului.

Esenţa magică, căreia i se atribuia proprietatea de a conduce la dominarea materiei, nu a fost niciodată descoperită. In schimb, din experimen­tele lor, alchimiştii au obţinut o energizantă „apă de foc”, considerată un pana­ceu pentru toate bolile, din care par să provină băuturile distilate de astăzi.

Istoria whisky-ului17.jpg Istoria whisky-ului18.jpg Istoria whisky-ului19.jpg Istoria whisky-ului2.jpg

Pe vremea romanilor, alambicul a fost perfecţionat şi în acelaşi timp a crescut varietatea substanţelor din care se pot obţine al­cool şi esenţe: nu doar ierburi medica­le, dar şi vin, cidru sau cereale fermen­tate, din care se extrag băuturi care nu mai au uz exclusiv terapeutic.

Disputa asupra paternităţii whisky-ului este una care, din timpuri imemoriale, implică două ţări: Irlanda şi Scoţia. în urma căderii Imperiului Roman de Apus din 476 d.Ch., Irlanda a devenit refugiu pentru mulţi credincioşi creştini, care şi-au răspândit cunoştinţele în di­verse domenii, dintre care nu în ultimul rând distilarea.

Abaţiile şi mănăstirile au căpătat un rol important în dezvol­tarea acestei tehnici, parte integrantă din activitatea agricolă a monahilor, ca­re supuneau fermentării surplusul de cereale pentru a obţine băutură.

Teh­nica distilării a fost importată din Orien­tul Mijlociu datorită călătoriilor pentru răspândirea Evangheliei făcute de mo­nahi în urma Sfântului Patrick; de-a lungul secolelor, monahii au putut să perfecţioneze noţiunile învăţate de la arabi şi să le adapteze producţiei de uis-ge (sau uisce) beatha (în galică „apa vieţii”), care va deveni curând un par­tener discret, dar şi de nedespărţit al lungilor zile irlandeze. în 1172, când ar­matele ce îl urmau pe Henric al II-lea al Angliei au invadat Irlanda, băutura locală a fost descoperită şi apreciată şi de către invadatori.

Având în vedere di­ficultăţile de pronunţie a numelui, acesta a fost stâlcit şi a devenit uisce, uiskie sau chiar ushky, pentru a ajunge în sfârşit „whisky” în Scoţia şi „whiskey” în Irlanda. Nu există totuşi adevă­rate dovezi documentare care confirmă originea irlandeză a whisky-ului şi în­delungata dispută cu Scoţia, care se con­sideră adevăratul cămin al preţioasei băuturi datorită alcoolurilor sale tari devenite celebre în toată lumea, rămâ­ne nerezolvată.

Istoria whisky-ului20.jpg Istoria whisky-ului3.jpg Istoria whisky-ului4.jpg Istoria whisky-ului5.jpg

Cu toate acestea, sco­ţienii ţin să sublinieze că Sfântul Patrick a fost de origine scoţiană, de aceea când vine vorba de întâietate, prima va rămâne mereu ţara kiltului. Precurso­rul scotch-ului a fost o bere cu gust de iarbă-neagră produsă din orz malţat, despre care arheologii au găsit mărturii care coboară cel puţin până la anul 2000 î.Ch. Această bere (făcută şi azi de unii mici producători scoţieni) avea un conţinut alcoolic scăzut şi nu foar­te stabil. începând cu secolul al IX-lea, au adus cu ei primele alambicuri.

Sco­ţienii au descoperit repede că datorită acestui instrument era posibilă obţi­nerea unei băuturi alcoolice stabile şi whisky-ul făcut în casă a devenit par­te integrantă din cultura galică. Primul document în care se atestă o băutură alcoolică distilată din orz da­tează din 1494: este vorba despre Re­gistrul conţilor scoţieni în care este notată o cantitate de 8 boli (echivalen­tul a circa 25 kg) de malţ destinată fra­telui John Corr pentru realizarea unei acqua vitae (din „apa vieţii”, de data as­ta în latină), nume tradiţional al băutu­rilor distilate şi utilizat ca echivalent al galicului uisge beatha.

Şi în acest caz, ca şi pentru Irlanda, prima referire ofi­cială a spirtoaselor se leagă de nume­le unei persoane de cult, evidenţiind rolul esenţial ocupat de Biserică în acest domeniu. Oricum ar fi, cu siguranţă originile whisky-ului sunt celtice.

Din aceste ţări preţiosul lichid a înce­put să se răspândească în toată Euro­pa, în special, în timpul secolului al XVI-lea distilarea a ieşit din pronaos şi a făcut progrese notabile datorită desfiinţării unor mănăstiri, drept ur­mare mulţi monahi nu au avut altă şansă să supravieţuiască decât să-şi fo­losească îndemânarea.

Istoria whisky-ului6.jpg Istoria whisky-ului8.jpg Istoria whisky-ului7.jpg Istoria whisky-ului9.jpg

Incoming search terms:

  • din ce este facut whisky
  • reteta whisky de casa
  • whisky de casa
  • din ce e facut whisky
  • din ce e facut whiskey

2 comentarii

  1. Foarte interesant articoluld espre whisky

  2. Interesant articolul. Stiu ca whisky-ul scotian e cel mai bun.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.