Muschi de vita cu hrean, prociutto si vin rosu

Printeaza

Muschi de vita cu hrean, prociutto si vin rosu din: unt, muschi de vita, ceapa, sos de hrean, vin rosu, amidon, supa de vita, jeleu de coacăze roşii, prosciutto, pătrunjel, frunze de cimbru proaspăt.

Muschi_de_vita_cu_hrean_prociutto_si_vin_rosu

Ingrediente:

  • 50 g de unt
  • 900 g muşchi de vită
  • 400 g de ceapă, tăiată în jumătăţi şi feliată subţire
  • 3 linguri sos de hrean
  • 200ml de vin roşu
  • 700 ml supă de vită
  • 1 lingură de amidon
  • 1 lingură jeleu de coacăze roşii
  • 10 felii de prosciutto
  • 4 linguri de pătrunjel tocat fin
  • 1 lingură frunze de cimbru proaspăt

Mod de preprare:

Topeşte untul într-o tigaie mare şi prăjeşte muşchiul de vită 5 minute, întorcându-l de pe o parte pe alta pentru a-şi schimba culoarea uniform. Scoate-l şi lasă-l să se răcească.

Pune în tigaie ceapa şi căleşte-o, amestecând, până când se înmoaie şi devine aurie. Stinge focul şi transferă într-un bol două treimi din ceapă.

Adaugă hreanul şi nişte piper negru, apoi pasează-le cu un blender vertical, pentru a obţine o pastă grosieră. Intre timp, toarnă vinul roşu şi supa în tigaie, peste ceapa rămasă.

Combină amidonul cu 3 linguri de apă, adaugă această pastă în tigaie, împreună cu jeleul de coacăze, şi amestecă sosul până când se îngroaşă. Asezonează după gust şi lasă-l să fiarbă cel puţin 5 minute.

Lasă-l să se răcească şi ţine-i la frigider până când urmează să-l serveşti. Intinde 8 felii de prosciutto în 2 rânduri care se întrepătrund. întinde amestecul cu hrean pe ele şi presară ierburile uniform.

Aşază muşchigl de vită deasupra, acoperă capetele muşchiului cu ultimele 2 felii, apoi înveleşte strâns carnea cu feliile de prosciutto). Ţine carnea la frigider până când urmează să o găteşti.

Scoate muşchiul din frigider cu cel puţin 30 de minute înainte de a-l da la cuptor. încinge cuptorul la 220°C.

Pune carnea într-o tavă tapetată cu hârtie de copt şi coace-o 30-40 de minute, în funcţie de cât de bine făcută vrei să fie.

(Pentru a verifica asta, introdu în mijlocul ei un termometru digital – ar trebui să indice 50°C pentru carne în sânge, 55°C pentru mediu în sânge şi 60°C pentru mediu făcută.)

Lasă carnea deoparte 10-15 minute, apoi feliaz-o cu grijă, cu ajutorul unui cuţit foarte ascuţit şi serveşte-o cu sosul de vin. Presară deasupra frunze suplimentare de cimbru, dacă vrei.

Muschi de vita cu hrean, prociutto si vin rosu

Muschi_de_vita_cu_hrean_prociutto_si_vin_rosu

Pofta buna!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.