Iarba-mare

Extrem de neobişnuită, dar valoroasă, este si iarba-mare.

Se spune că Elena din Troia culegea această rădăcină atunci când a fost prinsă de Paris. Romanii mâncau rădăcina zaharisită, pentru a le facilita digestia, iar în Evul Mediu aceasta era vândută sub formă de tablete plate şi roz pentru a ameliora indigestia şi astmul şi pentru a împrospăta respiraţia.

Rădăcina e amară, înţepătoare şi aromată, şi e utilizată împotriva inflamaţilor şi imfecţiilor bacteriene şi fungice. Stimulează sistemele imunitar şi digestiv. Uleiurile sale camforate sunt folosite în industria parfumurilor.

Dacă mestecaţi rădăcina, veţi simţi un gust puternic, dulce şi amar. Era folosită de către romani în sosuri. Era sărată şi servită ca aperitiv, sau la sfârşitul mesei ca digestiv.

Rădăcina poate fi gătită ca şi celelalte legume rădăcinoase şi servită cu carne sau alte mâncăruri grase, pentru a contracara grăsimea şi a ajuta la digestie.

Rădăcina era folosită în trecut pentru a condimenta deserturile şi sosurile pentru peşte, deşi astăzi se utilizează mai mult zaharisită sau transformată în sirop dulce; când e zaharisită, poate fi suptă ca o bomboană de tuse.

E folosită pentru a condimenta absintul şi poate fi înmuiată în vin şi adăugată unui sirop înviorător. Rădăcina poate fi tăiată felii şi uscată sau păstrată în sirop de zahăr.

Iarba-mare