Ardei umpluti cu orez si marar

Printeaza

Ardei umpluti cu orez si marar

Ingrediente:Ardei umpluti cu orez si marar

  • 10 ardei
  • 200 g orez
  • 2 cepe
  • 150 g ulei
  • 1 lingu­riţă bulion de roşii (sau 1—2 roşii)
  • 1/2 lingură unt
  • 1 pahar apă
  • 1 legătură pătrunjel
  • 1 legătură mărar
  • sare
  • piper

Mod de preparare:

Tocăm ceapa şi o îngălbenim în ulei, într-o tigaie. Adăugăm orezul, amestecăm puţin, potrivim sarea, piperul, şi turnăm două ceşti de apă. Fierbem orezul pe ju­mătate.

Punem bulion de roşii sau roşii curăţate de pieliţă şi de seminţe, tăiate în cuburi. Luăm orezul de la foc şi îl presărăm cu pătrunjel şi cu mărar tocat. Apoi umplem ardeii cu orez şi îi punem cu unt într-o tigaie, ca să se moaie pu­ţin la foc. Aşezăm ardeii într-o cratiţă.

Turnăm puţină apă clocotită în tigaia în care s-au prăjit ardeii, amestecăm şi punem apa aceasta în cratiţă, peste ar­dei. După aceea aşezăm la loc căpăcelele ardeilor pe care le-am păstrat. Punem cratiţa la un foc mai moale, ca să fiarbă încet, acoperită, sau o dăm la cuptor, tot acoperită.

După 15 minute întoarcem ar­deii cu o furculiţă şi îi mai lăsăm 15 mi­nute pe cealată parte.

Dacă orezul nu este fiert sau ardeii nu sînt destul de pă­trunşi, adăugăm încă puţină apă cloco­tită, puţin bulion de roşii şi cîteva pică­turi de ulei, şi lăsăm mîncarea pe foc pînă la servirea mesei. Ardeii umpluţi cu orez se pot servi calzi, sînt însă mai gustoşi reci.

 

Pofta buna!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.