Peste (salau) cu legume sote

Printeaza

Peste (salau) cu legume sote din: salau, unt, ceapa, patrunjel, piper, sare, vin, dafin, faina, morcovi, telina.

Salaul este cunoscut pentru gustul său excelent și carnea sa gustoasă, ceea ce îl face popular în bucătăria și pescuitul sportiv.

Carnea de salau este o sursă excelentă de proteine, care joacă un rol esențial în construirea și întreținerea țesuturilor corpului, inclusiv mușchii, pielea și părul.

 

Ingrediente:Peste (salau) cu legume sote

  • 1 şalău de 2-3 kg
  • 2 linguri cu unt
  • 1 ceapă
  • 1 rădăcină de pătrunjel
  • piper boabe
  • sare
  • 1 cană cu vin roşu
  • 1 foaie de dafin
  • 1 lingură cu făină
  • 1 lămâie
  • pătrunjel verde tocat
  • 4-6 morcovi
  • 2 cartofi
  • 1 ţelină

 

Mod de preparare:

Curăţaţi peştele, goliţi de intestine, spălaţi apoi săraţi pe dinăuntru şi pe dinafară. Lăsaţi să stea 1/4 oră.

Curăţaţi ceapa şi rădăcina de pătrunjel, tăiaţi felii, puneţi să fiarbă cu apă caldă.

Adăugaţi sare, piper boabe, 1 frunză de dafin. După 10 min transferaţi legumele într-o tavă mare şi puneţi deasupra peştele întreg, la fiert.

Folosiţi o tavă mare pentru ca peştele să se facă uniform. Turnaţi vinul roşu şi lăsaţi în cuptorul fierbinte 1 oră, la foc potrivit.

Faceţi un sos din unt înmuiat pe foc mic, amestecat omogen cu faina şi subţiat cu zeamă de peşte.

Fierbeţi 10 minute pe foc mic; când scoateţi peştele pe platou, turnaţi sosul deasupra.

Fierbeţi 1/2 oră morcovii, cartofii şi ţelina – spălate, curăţate şi tăiate felii.

Scurgeţi de zeamă, căliţi-le (sotaţi-le) în unt, apoi treceţi pe platou în jurul peştelui.

Tăiaţi lămâia felii, decoraţi platoul. Acoperiţi legumele cu pătrunjel verde tocat.

Serviţi peştele cu vin alb.

 

 

Pofta buna!

 

 

 

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.