Ceai Verde

Printeaza

Ceai Verde (Camellia sinensis) Dieta_cu_ceai_verde

Acţiune

După apă, probabil că ceaiul este cea mai consumată băutură de pe glob.
Frunzele de ceai negru şi de ceai verde provin de la aceeaşi specie de copac, care e tot timpul verde, Camellia sinensis. Ceaiul negru, varietatea cea mai des folosită în Occident provine din frunzele cele mai viguros presate, pentru a se elibera o enzimă care le dă culoare intensă şi aromă. Ceaiul verde, care e mai popular în Asia şi Africa, este făcut din frunzele care sunt presate mai blând.

Utilizare

Rata bolilor de inimă şi a cancerului este scăzută în ţările asiatice, unde oamenii beau mult ceai verde. Deşi asiaticii pot avea şi alte obiceiuri care să-i protejeze, unii cercetători cred că ceaiul verde conţine compuşi valoroşi care luptă cu bolile. In mod particular, ceaiul este bogat în flavonoide, substanţe care se găsesc din abundenţă şi în fructe şi legume. Teste de laborator au demonstrat că flavonoidele din ceai acţionează ca nişte antioxidanţi foarte puternici, neutralizând activitatea radicalilor liberi şi prevenind oxidarea colesterolului. Unele cercetări pe animale sugerează că ceaiul verde poate încetini creşterea tumorilor şi reduce riscul afecţiunilor cardiace. Rămân multe de aflat despre efectul ceaiului verde asupra oamenilor. Oamenii de ştiinţă iau în considerare ceaiul verde şi în alte scopuri. Pierderea în greutate este unul dintre ele.

Extractul de ceai verde, ca şi ceaiul însuşi, conţine cofeină. Cercetări au arătat că o cantitate mică de cofeină poate creşte atenţia şi capacitatea de a asimia informaţii (pe când cantităţi mari de cofeină pot avea efecte secundare replăcute).

Aşa cum s-a precizat, ceaiul verde conţine cofeină care, în doze mari, poate provoca iritare şi insomnie. Discutaţi cu un medic înainte de a lua un supliment nutriţional care conţine cofeină, din moment ce doze mari pot avea efecte adverse asupra creierului şi sistemului cardiovascular (este disponibil şi extrasul de ceai verde fără cofeină).

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.