Budinca de orez basmati

Printeaza

O reteta de budinca de orez din: orez basmati, mazare, morcovi, conopida, fasole verde, ceapa, rosie, iaurt, cuisoare, baton de scortisoara, cardamom, foaie de dafin, coriandru, sofran, unt si lapte. Untul ghee este, în realitate, unt clarificat.

Este foarte mult folosit în bucătăria indiană, putând fi preparat şi în casă: topeşte la foc mic cantitatea dorită de unt şi fierbe-l la foc mic circa o oră. Indepărtează periodic spuma care se formează. Lasă-l sa se răcească, strecoară-l printr-o sită deasă şi păstrează-l în frigider.

 

Ingrediente:Budinca de orez basmati

  • 150 g orez basmati
  • 50 g mazăre
  • 50 g morcovi
  • 50 g conopidă
  • 50 g fasole verde
  • 1/2 ceapă
  • 1 roşie
  • 1 ceaşcă iaurt gros
  • 1  bucată de ghimbir
  • 2   cuişoare
  • 1/2 baton de scorţişoară
  • 2   seminţe cardamom negru
  • 1 foaie de dafin
  • 1 lingură coriandru (pulbere)
  • 1 vârf de cuţit şofran
  • 3   linguri unt ghee
  • lapte
  • sare

 

Mod de preparare:

Taie bucăţi morcovii, conopida, fasolea şi roşia. Toacă ceapa şi ghimbirul. Incălzeşte untul ghee într-o cratiţă. Adaugă cuişoarele, scorţişoara, foaia de dafin şi seminţele de cardamom. Lasă-le să se călească, apoi pune ceapa, ghimbirul şi pulbe­rea de coriandru. Adaugă iaurtul şi legumele.

Toarnă în cratiţă 5 ceşti cu apă şi 1 linguriţă cu sare, acoperă cu un capac şi lasă totul să fiarbă 10 minute la foc mare. Pune orezul şi continuă fierberea. După circa 4 minute adaugă mazărea şi mai lasă-le la fiert încă 4 minute.

Inmoaie şofranul în lapte şi toarnă-1 peste orez, fără să amesteci, acoperă din nou cratiţa cu capacul şi lasă totul să fiarbă la foc mic încă 5 minute. Pune orezul în forme, apoi răstoarnă-l pe farfurii şi serveşte-l, după gust, decorat cu şofran.

Budinca de orez

Budinca de orez basmati

Pofta buna!

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.