Desert: cheesecake cu capsuni
PrinteazaDesert: cheesecake cu capsuni din: biscuiti, unt, branza, frisca, zahar, lapte, gelatina, capsuni, vanilie.
Pentru blat:
- 400 g biscuiţi simpli
- 150 g unt
Pentru crema:
- 300 g brânză dulce proaspătă
- 300 ml frişcă lichidă
- 150 g zahăr pudră
- 100 ml apă rece
- 100 ml lapte fierbinte
- 20 g gelatină
- 3 plicuri zahăr vanilinat sau o păstaie de vanilie
Pentru jeleu:
- 300 g căpşuni proaspete sau congelate
- 100 ml apă
- 3 linguri zahăr
- 10 g gelatină
Pentru decor:
- căpşuni proaspete
Mod de preparare:
Macini fin, în blender, biscuiţii rupţi în bucăţi. Amesteci biscuiţii cu untul topit.
Intr-o formă cu pereţi detaşabili, rotundă sau pătrată, aşezi pasta cu biscuiţi în strat uniform şi o presezi cu fundul unui pahar, pentru ca stratul să fie cât mai compact.
Introduci tava în frigider pentru cel puţin 30 de minute, timp în care pregăteşti crema şi jeleul.
Pentru cremă, hidratezi gelatina în 200 ml apă rece, pentru 10 minute.
Mixezi în blender brânza dulce cu zahărul pudră şi zahărul vanilinat, până când se transformă într-o pastă fină.
Torni câte puţină frişcă lichidă şi continui să mixezi până obţii o cremă pufoasă.
După ce gelatina s-a hidratat, o dizolvi în laptele călduţ (nu fierbinte) şi amesteci până se dizolvă.
Adaugi treptat gelatina în crema cu brânză şi omogenizezi după fiecare cantitate.
Pentru jeleu, cureţi căpşunile spălate şi scurse şi le fierbi timp de aproximativ 5 minute, cu zahărul, până se leagă.
Iei jeleul de pe foc şi îl pasezi cu mixerul vertical.
Il laşi să se mai răcorească şi adaugi gelatina, de asemenea hidratată în 100 ml apă rece. Amesteci până se dizolvă.
Tapetezi marginea formei cu felii de căpşuni, torni crema cu brânză, nivelezi şi întinzi deasupra jeleul.
Păstrezi prăjitura în frigider pentru 3-4 ore.
Desert: cheesecake cu capsuni
Pofta buna!