Totul despre carne – carnea rosie, alba si de vanat

Printeaza

Putem distinge trei tipuri principale de car­ne: albă (viţel, ied, miel, păsări de curte), roşie (vită, berbec, cal) şi de vânat. Din punct de vedere nutritiv, nu există di­ferenţe substanţiale: preferinţa pentru carnea anumitor animale (în special pentru cea de viţel) şi pentru anumite bucăţi ale acestora este doar o chestiune de gust.

Totul despre carne - carnea rosie, alba si de vanat

Digerabilitatea acestui aliment fundamental depinde de gradul de maturitate a animalului, de modul în care este gătit şi de tipul de carne aleasă: cărnurile roşii sunt mai uşoare decât unele dintre cele albe (cum ar fi cea de viţel sau de miel); carnea slabă va fi asimilată mai uşor decât cea grasă sau cea asezonată din abundenţă (cu ulei, unt, untură); carnea preparată la cup­tor este mai hrănitoare şi mai uşor digerabilă decât cea gătită un timp îndelungat.

Carnea de mânzat

Mânzatul este un viţel castrat, cu vârsta până la 3 ani. O carne de vită bună trebuie să aibă culoarea de un roşu viu, firicele subţiri de gră­sime şi o textură fermă. Carnea cea mai fragedă provine din părţile ce corespund muşchilor care lucrează mai puţin, de exemplu cei de pe spinare, de unde se obţine muşchiul şi fileul. Dacă sunt gătite rapid, la foc iute, aceste bucăţi de carne nu mai au nevoie de o frăgezire anterioară.

Pentru obţinerea unei fripturi bune, este bine să preparăm carnea în grăsimea ei natu­rală. Pentru a verifica dacă s-a pătruns, este suficient să o strângem între degete: cu cât este mai elastică, cu atât va fi mai „în sânge”.

Când am terminat de gătit, este bine să lăsăm friptura să se odihnească, deoarece sucul din carne adunat în mijloc sub acţiunea căldurii se va redistribui către exterior.

Cea mai bună carne de bovine pentru prepa­rat înăbuşit este muşchiul care, datorită timpu­lui îndelungat de gătire, se va frăgezi. Ca lichid de fierbere se poate alege apa sau, mai bine, supa de viţel ori un vin roşu, pentru îmbogăţi­rea gustului şi aromei preparatului.

Carnea de porc

Carnea de porc are o aromă intensă şi carac­teristică, cu părţi mai mult sau mai puţin grase, care necesită metode de preparare diferite.

In ceea ce priveşte părţile mai slabe, fără grăsime, es*t important să amintim că, în ciu­da asemănării cu carnea albă, aceasta trebuie tratată totuşi ca o carne roşie.

Pentru a nu se întări, carnea de porc nu trebuie preparată timp îndelungat. Părţile mai grase ale porcului sunt potrivite pentru prepa­rare umedă şi în tocăniţe.

Când porcii sunt sacrificaţi la 6 luni de via­ţă, ei ne oferă carne foarte fragedă, muşchii lor nefiind supuşi la efort

Demonizată de-a lungul anilor de către nutriţionişti, carnea de porc este, în realitate, o sursă excelentă de proteine având un conţi­nut relativ scăzut de grăsimi şi de colesterol. Consumul cărnii de porc este limitat de mul­tiple prejudecăţi, deoarece se consideră că este mai puţin hrănitoare decât alte tipuri de carne, în realitate, este bogată în vitamina Bl, fiind asemănătoare din punct de vedere nutritiv de carnea de mânzat.

Carnea de pasăre

Intreagă sau în bucăţi, la cuptor sau fiartă, în salată sau friptă, carnea de pui permite
realizarea unor preparate excelente. Timpul de preparare depinde de vârsta păsării şi de felul în care a fost crescută: puiul de circa 1 kg trebuie să stea o oră la cuptor şi 45-50 de minute la fiert. Pentru puiul de curte crescut în libertate este bine să se socotească un timp mai lung cu 30 la sută.

Exemplarele tinere sunt mai bune la cuptor şi pe grătar, iar cele mai bătrâne, la fierturi.

Pentru a vedea dacă puiul este gata, se înţeapă cu un ac în zona cea mai groasă a pulpei: dacă acul nu întâmpină nicio rezistenţă, carnea este făcută (de asemenea, se poate observa că din gaura lăsată de ac ies câteva picături de lichid incolor).

Carnea de miel

 

Deşi se consumă cu predilecţie de sărbătorile pascale, carnea de miel poate fi preparată mai des ca fel principal, fiind uşoară şi nutritivă.

Există două tipuri de carne de miel, deosebite în funcţie de vârsta la care a fost sacrificat ani­malul şi de felul alimentaţiei sale: miel de lapte (cu vârsta de 3-4 săptămâni), hrănit numai cu lapte; miel, sacrificat la 8-10 săptămâni, care, pe lângă lapte, primeşte şi altă hrană.

Culoarea rozalie spre albicioasă a cărnii indi­că tinereţea animalului şi alimentaţia sa lactată, care îi conferă un gust deosebit. Cu cât carnea este mai închisă la culoare, cu atât vârsta animalului este mai mare.

Este important să amintim că pentru obţi­nerea unei fripturi bune este necesar un timp de preparare mai degrabă scurt, carnea de miel fiind preferată „în sânge”. Excepţie face mielul de lapte care, dacă nu este preparat suficient, devine indigest.

Carnea de cal

 

Caracteristicile cărnii de cal sunt culoarea roşie închisă şi dulceaţa, datorată cantităţii crescute de zaharuri din muşchi.  Carnea de cal are un conţinut ridicat de pro­teine, este bogată în fier şi săracă în grăsimi.

Aceste caracteristici o fac mai puţin calorică, mai digerabilă, fiind indicată în mod special în alimentaţia copiilor. Poţi încerca să o găteşti ca pe oricare altă carne roşie, preferabil „în sân­ge”, evitând prepararea prelungită, care riscă să o întărească şi să o usuce.

Carnea de cal este foarte bună pentru tartar — crudă, tocată foarte mărunt, condimentată cu ierburi aromatice, ulei de măsline extravirgin, lămâie, sare şi piper.

Părţile mai bogate în ţesut conjunctiv au nevoie de o preparare mai îndelungată. Acestea pot fi fierte sau făcute ragu şi folosite apoi ca garnitură la paste. Celelalte părţi pot fi gătite la cuptor, pe grătar sau prăjite în tigaie. In primul caz, adaosul de untură de porc sau marinarea  mai îndelungată îi vor da cărnii un plus de frăgezime.

Se face distincţia între animalele tinere (mânji) şi cele adulte, carnea lor având preţuri diferite. Părţile fragede ale cărnii de mânz sunt folo­site la friptură, în timp ce restul sunt destinate fierberi i înăbuşite şi preparării tocanelor.

Carnea de Iepure

 

Este o carne săracă în lipide şi colesterol, bo­gată în proteine, foarte fragedă şi delicată. O carne de iepure bună trebuie să fie de un roşu deschis, cu grăsimea albă. Dacă se găteşte în bucăţi, trebuie să se taie astfel încât să nu se sfărâme oasele mici, foarte friabile. Dacă se pre­feră întreg, este bine să fie ales un animal tânăr.

Iepurele se pretează la o diversitate de prepa­rate care ne vor încânta prin savoarea lor aparte. Iriainte de a fi gătită, carnea de iepure trebuie să fie întotdeauna bine marinată pentru a i se îrimuia fibrele. Marinarea „uscată” este mai indicată pentru fripturi, pe când cea „umedă” este preferată atunci când carnea se prepară cu sos. Pentru obţinerea unui fel de mâncare uşor şi digerabil, carnea c^ iepure se poate marina în apă cu lămâie sau oţet, la care se adaugă un mănunchi de plante aromatice şi de verdeaţă, la alegere.

Carnea de vânat

 

Vânatul se împarte în două mari tipuri: cu pene (păsări – fazani, potârnichi, raţe sălbatice, prepeliţe) şi cu blană (mamifere – cerbi, căpri­oare, iepuri sălbatici, mistreţi). Gustul şi gradul de frăgezime sau de consis­tenţă al acestui tip aparte de carne depinde de vârsta animalului, de alimentaţia sa, de sezon şi de locul de provenienţă.

Vânatul trebuie să aibă carnea fermă, cu pu­ţină grăsime, foarte aromată şi parfumată. In prezent, această carne are o aromă mai puţin sălbatică decât în trecut şi este mai fragedă de­oarece provine — în bună parte — de la animale crescute în ferme. înainte de a fi gătită, carnea de vânat are nevoie de o perioadă de fezandare (mai mult sau mai puţin lungă, în funcţie de specie şi de vârsta animalului), care o face mai fragedă şi mai aromată. Vânatul cu blană va fi întotdeauna marinat înainte de preparare.

Marinarea serveşte la pătrunderea în carne a gusturilor şi mirosurilor ierburilor aromatice şi ale condimentelor alese, precum şi la frăgezirea fibrelor acesteia. După marinare, lichidul poate fi folosit la gătit.

Spinările, pulpele şi cotletul sunt indicate pentru prepararea la cuptor sau la frigare; fleica, pieptul, spata şi gâtul sunt indicate pentru găti- rea umedă sau la prepararea mezelurilor; coastele şi cotletul se gătesc la tigaie sau pe grătar.

La prepararea vânatului cu pene sunt recoman­date aceleaşi tehnici utilizate la păsările de curte. Pentru cotlet şi pulpă (împănată cu grăsime) sunt suficiente 2 ore de marinare, în timp ce pentru bucăţile mari ale animalelor de talie mare sunt necesare 5 sau 6 zile.

Pentru evidenţierea aromei cărnii de vânat este indicat ca preparatul să fie servit alături de un sos pe bază de fructe (afine, struguri, mere, castane, prune).

Incoming search terms:

  • carne de manzat
  • ce este carnea de manzat
  • carne rosie exemple
  • care este carnea rosie
  • Ce este mânzatul
  • carne manzat
  • ce inseamna carne de manzat
  • carnea de manzat
  • carne rosie
  • carnea de cal proprietati
Sumar
recipe image
Nume reteta
Totul despre carne - carnea rosie, alba si de vanat
Autor
Publicat pe
Timp preparare
Timp de gatire
Timp total
Medie rating
0graygraygraygraygray Based on 1 Review(s)

5 comentarii

  1. Marcela Avram

    Bine de stiut

  2. BUn articolul asta

  3. Putem distinge trei tipuri principale de car­ne: albă (viţel, ied, miel,
    De cand dracu astea au carnea alba?!
    tot prostul stie ca unele pasari si unii pesti (nu toti spre ex somonul e cu carne rosie) copiati aiurea de pe alte siteuri fara sa cititi macar la ce ati dat copy paste

  4. Doar un neuron, nu-i asa? Se plmba stingher pe acolo … Liviule, liviule …

  5. Nu inteleg ce tot zice liviuta despre carne rosie sau alba …

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.