Aperitiv umplut

Printeaza

Aperitiv umplut din: faina, drojdie, oua, lapte, sare, zahar, ulei, sunculita, cascaval, ardei, ciuperci, sos de rosii.

Ingrediente:

Pentru aluat:

  • 500 g făină
  • 25 g drojdie
  • 1 ou
  • 250 ml lapte
  • 1/2 linguriţă sare
  • 1 linguriţă zahăr
  • 50 ml ulei

Pentru umplutură:

  • 150 g şunculiţă
  • 150g caşcaval
  • 1 ardei verde
  • 200 g ciuperci
  • sos de roşii
  • 1 ou pentru uns

 

Mod de preparare:

Drojdia cu zahărul le amesteci până devin o pastă, torni peste aceasta puţin lapte călduţ şi amesteci cu puţină făină, formând astfel maiaua, pe care o laşi la crescut. După ce a crescut, adaugi restul de făină, amestecat cu sarea şi oul bătut.

Frămânţi aluatul, adăugând şi laptele călduţ, puţin câte puţin.

Aproape de final pui şi uleiul şi frămânţi bine, până ce aluatul capătă o consistenţă elastică şi se desprinde de pe pereţii vasului.

Laşi să crească la loc cald, până ce îşi dublează volumul. Rupi aluatul în porţii egale de 80 g fiecare, pe care le întinzi sub forma unui disc.

Ungi fiecare disc cu sosul de roşii, pui un strat subţire de caşcaval ras, adaugi şunculiţă tăiată fâşii, ardeiul tăiat cubuleţe şi ciupercile tăiate feliuţe subţiri, după care aduni marginile astfel încât umplutura să rămână în interior.

Aşezi discul pe tava tapetată cu hârtie de copt, după care, cu ajutorul unui cuţit bine ascuţit, crestezi marginile, pe care le răsuceşti, dând forma unei rozete. Ungi cu oul bătut şi laşi la crescut cam 10 minute.

Coci rozetele la foc potrivit pentru 30-35 de minute.

 

 

Pofta buna!

 

 

 

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.