Placinta cu bacon afumat, carne de porc si castane

Printeaza

Placinta cu bacon afumat, carne de porc si castane din: ulei de floarea soarelui, ceapa, bacon afumat, castane, carne de porc, cimbru, ou si unt.

Ingrediente:Placinta_cu_bacon_afumat_carne_de_porc_si_castane

  • 3 linguri ulei de floarea-soarelui
  • 3 cepe, tocate mărunt
  • 8 felii de bacon afumat, tăiate bucăţi
  • 200g de castane vidate (sau fierte şi decojite), tocate grosier, plus încă 100g, tăiate în jumătăţi, pentru decorare
  • carnea scoasă din 450g cârnaţi proaspeţi de porc
  • 140g de pesmet
  • frunzele de la 2 rămurele de cimbru
  • 1 ou, bătut
  • 1 linguriţă de unt topit

 

Mod de preparare:

Se încălzeşte cuptorul la 190ºC/gaz 5. Se încălzeşte uleiul într-o tigaie mare şi se prăjesc, cu capacul pus, ceapa şi două treimi din bacon timp de 10 minute, până când ceapa devine foarte moale. Se lasă la răcit. Se amestecă apoi cu castanele tocate, carnea de cârnaţi, pesmetul, cimbrul, oul, sare şi piper. (Dacă pregăteşti şi curcan copt, şi umplut, pune deoparte 250g de amestec.)

Se unge cu unt o formă de copt rotundă, cu diametrul de 23cm, se răstoarnă în ea restul de amestec, se presează puţin cu mâna şi se pune deasupra restul de bacon. Se aşază forma pe o tavă, se acoperă cu folie de aluminiu şi se lasă la cuptor 15 minute.

Se scoate folia de aluminiu, se râşneşte deasupra piper negru proaspăt şi se mai lasă la cuptor 35 de minute, până când baconul devine auriu. În ultimele 5 minute, se presară deasupra jumătăţile de castane, unse cu puţin unt. Se taie felii şi se serveşte.

Placinta cu bacon afumat, carne de porc si castane

Placinta_cu_bacon_afumat_carne_de_porc_si_castane

Pofta buna!

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.