Varicele (Tratamente moderne VS tratamente naturiste)

Printeaza

Varicele (Tratamente moderne VS tratamente naturiste)Varicele sau venele varicoase reprezintă una dintre cele mai răspândite afecțiuni, fiind întâlnite la peste jumătate din populaţia adultă, indiferent de sex sau vârstă.

Ultimele statistici la nivelul României spun că 1 din 5 persoane suferă de afecțiuni venoase, dar cu toate acestea, foarte puţini români caută asistență medicală de la primele simptome ale bolii. De regulă varicele sunt considerate o problemă estetică, iar primul consult medical vine atunci când apar complicații precum disconfortul accentuat, durerea sau ulcerațiile.

“Varicele reprezintă o afecţiune medicală complexă, cu numeroşi factori de risc şi complicaţii redutabile. Din păcate, în România, varicele sunt percepute ca fiind ceva banal care poate fi tratat cu ușurință în propriul cămin sau, mai rău, ignorat complet. Puțini știu că acele venișoare albăstrii ce apar pe picioarele lor pot să cauzeze în timp răni deschise (ulcere) la nivelul gambei sau cheaguri de sânge (trombii) care pot produce embolii pulmonare”, explică Dr. Vitalii Mironescu, medic specialist chirurgie generală.

Venele varicoase sunt deseori ignorate în faza incipientă din cauza faptului că boala are o evoluţie destul de lentă. Orele prelungite de stat în picioare sau la birou, obiceiul de a purta încălţăminte şi îmbrăcăminte departe de a fi confortabile, expunerea la căldură şi mulţi alţi factori afectează circulaţia venoasă. Suprafața afectată crește în dimensiuni pe măsură ce boală venoasă este lăsată să evolueze, iar în timp, aceasta se extinde şi către ţesuturile din jur. Pentru că în primă fază varicele nu provoacă un disconfort pronunțat, pacienţii sunt înclinați să ignore aspectul medical al acestei afecțiuni și caută remedii naturiste sau tratamente neconvenționale.

Usturoiul şi cireşele împiedică evoluţia varicelor

„La o simplă căutare pe Google oricine poate găsi zeci de posibile tratamente pentru varice, însă puține sunt cazurile în care acestea sunt cu adevărat utile și, uneori, pot deveni chiar dăunătoare pentru pacient” avertizează Dr. Vitalii Mironescu.

Terapiile naturiste sunt printre primele opțiuni de tratament în România, fie din dorința de a evita o vizită la medic sau din dorința de a adopta un așa numit stil de viață sănătos. Soluțiile cele mai căutate sunt cele mai puțin costisitoare, cu ingrediente la îndemână pe care le poți găsi în orice gospodărie. Usturoiul, cireşele, afinele, coacăzele, murele sunt recomandate deseori în împiedicarea evolutivă a varicelor. Vitamina C este indicată pentru integritatea pereților venelor, iar Vitamina

E poate avea efecte benefice pentru circulație. Specialiștii în tratamente naturiste recomandă și unguentele din extract de gălbenele, unguentele naturale pe bază de castan sălbatic, extractul de Gotu kola sau extractul din semințe de struguri pentru tratarea venelor varicoase. De regulă, sunt recomandate acele alimente sau suplimente ce susțin circulația și previn inflamațiile, scăzând astfel riscul apariției cheagurilor de sânge.

„Deși o mare parte dintre cele enumerate anterior reprezintă o sursă naturală și sănătoasă de nutrienți pentru organism, acestea nu pot fi considerate un tratament, ci mai mult o cale de ameliorare a simptomelor bolii. Trebuie să aveți în vedere că distrugerea sistemului valvular venos afectează major circulaţia și duce la încetinirea pronunțată sau chiar oprirea acestea în acea zonă, afectând țesuturile din jur și producând simptomele specifice. Pe scurt, odată instalate, varicele nu mai răspund la suplimente alimentare sau unguente locale deoarece boala are o evoluţie ireversibela lent spre agravare”, explică Dr. Vitalii.

Ce investigaţii sunt recomandate

Conform specialiștilor, soluțiile naturiste nu sunt o soluție eficientă împotriva  venelor varicoase. Pentru un tratament cu adevărat eficient, este necesară o investigație realizată de către medicul specialist, care va examina picioarele dumneavoastră și va conduce anamneza. Pentru a vizualiza traseul venos, sensul circulaţiei, permiabilitatea și dimensiunile vaselor, investigația se face prin intermediul unui ecograf Doppler. Rezultatul investigației va indica conduita terapeutică a bolii specifică fiecărui caz în parte, în funcție de stadiul de evoluției al afecțiunii.

În majoritatea cazurilor, este recomandată scleroterapia ghidată ecografic, un tratament non-invaziv extrem de eficient și ușor de suportat de către pacient.  Această metodă de tratament distruge vena bolnavă cu ajutorul unui agent sclerozant, producând o inflamație locală, limitată doar la peretele venos și excluderea din circulație  a venei bolnave. Vena blocată astfel se va fibroza în timp, lăsând în urmă doar o mică cicatrice. În timpul intervenției, pacientul nu va simți decât niște înțepături în zona pe care se lucrează, iar recuperarea după intervenția de UGFS este imediată, pacientul putând să își reia activitățile obișnuite imediat după intervenție.

“Medicina alternativă și tratamentele naturiste reprezintă un suport extrem de benefic pentru organismul oricărui om, însă atunci când boala s-a instalat deja cel mai bine este să apelezi la experiența unui doctor specialist. Acest lucru este valabil pentru orice afecțiune, iar în cazul varicelor este singura soluție reală și definitivă”, concluzionează Dr. Vitalii Mironescu.

 

 

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.