Rolul alimentelor in organism

Printeaza

Pentru menținerea vieții, organismul are nevoie de sub­stanțe identice, care să înlocuiască aceste pierderi, adică :

Rolul alimentelor in organism

Rolul alimentelor in organism

Proteine, care înlocuiesc partea materială, deci repară țesuturile uzate și ajută la creștere.

Hidrați de carbon și grăsimi, care dau căldura și energia necesară.

Apa și sărurile minerale, care ajută la constituirea oaselor și a sângelui.

Toate aceste substanțe sunt luate de organism din alimente.

Unele dintre alimente aduc organismului proteinele, deci sunt substanțe reparatorii. Aceste alimente sunt: carnea, ouăle, laptele, brânza, boabele de fasole, de mazăre, de linte.

Alte alimente aduc hidrații de carbon, deci substanțele calorigene. Aceste alimente sunt: zahărul, mierea, făinoasele (pâinea, macaroanele etc.), grăsimile (untura, untul, uleiul).

Apa constituie 60% din greutatea corpului, formează baza sângelui și este prezentă în toate țesuturile. În alimentație se găsește în diferite băuturi și în toate alimentele.

Sărurile minerale sunt tot atât de necesare ca și celelalte substanțe, care fac parte din constituția corpului omenesc. Ele intră în compoziția sângelui și iau parte la constituirea oaselor în afară de alte funcțiuni pe care le îndeplinesc în organism. Organismul elimină zilnic 25 g săruri minerale care trebuie înlocuite.

Se găsesc atât în alimentele de origine animală, cât și în cele de origine vegetală. Studiile asupra compoziției alimentelor au stabilit că legumele și fructele sunt foarte bogate în săruri minerale. Dintre sărurile minerale care îndeplinesc un rol mai deosebit menționăm:

Calciul, care ajută în special la formarea oaselor, intră în compoziția sângelui, are rol important în coagularea sângelui și normalizează funcțiunea mușchilor inimii.

O mare cantitate de calciu se găsește în următoarele alimente: lapte, brânză, gălbenuș de ou și în mai mică cantitate în spanac, morcov, ceapă, varză.

Fosforul ajută de asemenea la formarea oaselor, intră în compoziția sângelui și a creierului. Se găsește în lapte, gălbenuș de ou, lecitina creierului (un fel de grăsime), icre, pește, mazăre verde, ceapă, morcov, lapți de heringi, brânză, făină etc.

Fierul intră în compoziția sângelui și este colorantul globulelor roșii. Cea mai mare cantitate de fier se găsește în sângele de porc, în gălbenușul de ou, spanac, varză (foile de varză), linte, mazăre, cireșe, fasole, carne în general.

Iodul se găsește în raci, pești, ficat, ciuperci, morcov, spanac etc.

Magneziul se găsește în laptele de vacă, mazăre etc.

Sodiul intră în compoziția generală a corpului. Se găsește în cantități variabile în alimente; este procurat organismului în special de sarea de bucătărie.

Toate aceste substanțe introduse în organism suferă modificări și transformări în cursul digestiei și produc arderi, care dau căldura corpului.

Arderile din organism se măsoară în calorii. O calorie este cantitatea de căldură necesară pentru a ridica cu un grad temperatura unui gram de apă.

Numărul de calorii de care are nevoie un organism este în raport cu mai mulți factori: etatea, sexul, clima etc. Cel mai important este cantitatea de muncă depusă. Din experiențele făcute s-a constatat că un om care muncește potrivit are nevoie de 35–40 calorii pentru fiecare kilogram din greutatea corpului.

Dacă depune o muncă grea, același individ are nevoie de 50–60 calorii pentru fiecare kilogram din greutate, iar dacă este în repaus complet, are nevoie de 20–25 calorii. În cele ce urmează prezentăm o tabelă de caloriile necesare pentru un organism în greutate de 60 kg și pentru unul în greutate de 70 kg.

În concluzie alimentația trebuie să fie variată, completă și suficientă, astfel încât să dea organismului toate substanțele de care are nevoie.

 

 

Sumar
recipe image
Nume reteta
Rolul alimentelor in organism
Autor
Publicat pe
Timp preparare
Timp de gatire
Timp total
Medie rating
0graygraygraygraygray Based on 1 Review(s)

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.