Prajitura cu crema de branza fina

Printeaza

Prajitura cu crema de branza fina din: nuca, oua, sare, zahar, pesmet, praf de copt, rom, mascarpone, branza de vaci, cafea, zahar vanilat.

Ingrediente:Prajitura_cu_crema_de_branza_fina

  • 100 g miez de nucă
  • 3 ouă
  • 1 priză de sare
  • 210 g zahăr
  • 50 g pesmet
  • 1/2 plic praf de copt
  • 100 ml rom
  • 250 g mascarpone
  • 300 g brânză de vaci
  • 50 ml cafea tare (de exemplu expresso)
  • 1 plic zahăr vanilat

 

Mod de preparare:

Pentru blat, toci nucile mărunt. Separi ouăle. Omogenizezi gălbenuşurile cu un praf de sare şi cu 75 g zahăr, până capătă un aspect frumos.

Amesteci pesmetul, praful de copt şi nucile tocate şi adaugi amestecul în cremă. Torni şi romul, iar la final pui albuşurile bătute spumă cu 75 g zahăr.

Incorporezi cu grijă bezeaua şi răstorni compoziţia într-o tavă pătrată, mai mică însă decât cea normală de tort (de circa 22 cm x 22 cm), pe care ai uns-o înainte cu grăsime şi ai presărat făină.

Coci blatul 20-25 de minute, la foc mediu (175 grade Celsius). Laşi să se răcească în tavă cam un sfert de oră, apoi scoţi cu grijă blatul. Când e complet rece, îl tai pe orizontală, o singură dată. Poţi folosi cuţitul zimţat de pâine.

Crema o prepari amestecând cele două feluri de brânză (de vaci şi mascarpone) cu cafeaua, zahărul vanilat şi 60 g zahăr, ajutându-te de un tel în formă de pară.

Aşezi peste una dintre foi toată crema, pui cealaltă foaie, acoperi prăjitura cu folie de aluminiu şi o dai la rece pentru circa 2 ore, după care o tai în porţii şi presari deasupra zahăr pudră.

Prajitura cu crema de branza fina

Prajitura_cu_crema_de_branza_fina

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pofta buna!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.