Paste cu usturoi si creveti

Printeaza

Paste cu usturoi si creveti din: oua, faina, spanac, creveti, anghinare, usturoi, cimbru, lamaie, ulei de masline, sare, piper, sos de chili, sos  de branza cu mucegai.

Ingrediente:

  • 4 ouă
  • 500 g făină
  • 100 g spanac congelat
  • 600 g creveţi decorticaţi
  • două conserve de anghinare
  • o căpăţână de usturoi
  • 75 g unt
  • o lingură cu cimbru
  • o lămâie
  • 15 ml ulei de măsline
  • sare
  • piper
  • sos de chili
  • sos de brânză cu mucegai

 

Mod de preparare:

Creveţii se pun într-un bol împreună cu sucul de lămâie, sare, piper, puţin usturoi şi cimbru. Se amestecă, se acoperă cu folie alimentară şi se introduc la rece 30 de minute.

Intr-un bol se amestecă ouăle cu spanacul scurs de apă, un sfert de linguriţă cu sare, puţin piper şi două linguri cu apă.

Se toarnă peste făină, se frământă până se obţine un aluat neted, se acoperă şi se lasă să se odihnească zece minute.

Se întind foi subţiri, se taie fâşii late de 0,5 centimetri şi lungi de 10-15 centimetri. Se fierb în apă cu sare şi ulei de măsline ca să nu se lipească, se scotîntr-o strecurătoare, apoi se pun într-un bol mare.

Se încinge untul într-o cratiţă, se pun creveţii cu tot cu sucul din bol şi se prăjesc până capătă culoarea roz.

Se pun peste paste, se adaugă anghinarea călită în puţin unt, coajă ra:să de lămâie, se condimentează şi se adaugă cimbru.

 

Paste cu usturoi si creveti

Paste cu usturoi si creveti

 

 

 

 

 

 

 

 

Pofta buna!

 

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.