Piure cu ciuperci la cuptor

Printeaza

Piure cu ciuperci la cuptor din: ceapa, ciuperci, cartofi, oua, carnacior, unt, lapte, marar si condiment vegetal.

Ingrediente:Piure_cu_ciuperci_la_cuptor

  • 3-4 cepe mari
  • 500 g ciuperci proaspete
  • 7-8 cartofi
  • 3 oua
  • 1 carnacior (sau sunca presata sau kaizer)
  • 1 lingura unt sau margarina
  • 1 cescuta lapte
  • marar
  • condiment vegetal

 

Mod de preparare:

Căleşti ceapa tăiată mărunt în apă cu puţin ulei şi cu un praf de sare. Aproape de final, pui mezelul tă¬iat cubuleţe mici şi mai rumeneşti puţin. Speli ciupercile, le tai cuburi şi le fierbi bine. Apoi le scurgi de apă şi le pui în compoziţia de ceapă.

Mai dai în câteva clocote, apoi stingi focul, în aşa fel încât să nu rămână uscată, ci să aibă puţină zeamă (completezi cu apă caldă pe parcurs, când scade).

Baţi bine 3 ouă şi le adaugi în compoziţia de dinainte, cu un praf de condiment vegetal. Separat, faci un piure din cartofii curăţaţi de coajă şi tăiaţi cubuleţe, iar la final îi laşi cu puţină apă în vas, îi iei de pe foc şi îi pasezi. Pui laptele fiert (cald) şi untul şi amesteci bine.

Intr-o tavă dreptunghiulară pui puţin ulei cu care ungi pereţii tăvii, apoi pui un strat de piure. Pui toată compoziţia de ciuperci cu ceapă la mijloc şi încă un strat subţire de piure deasupra. Dai la cuptor până se rumeneşte, apoi presari mărar tăiat mărunt.

Aşa cum am spus, este bine să aibă compoziţia puţină zeamă iniţial, deoarece va mai scădea la cuptor şi eviţi astfel să se ardă. Tai cu paleta şi pui pe farfurie, unde poate fi ornată cu legume, după imaginaţie.

Piure cu ciuperci la cuptor

Piure_cu_ciuperci_la_cuptor

Pofta buna!

 

Incoming search terms:

  • https://www restaurantedelux ro/piure-cu-ciuperci-la-cuptor html

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.