Tort de mere

Printeaza

Tort de mere

Tort de mere

Ingrediente:

  • 1 kg mere potrivite
  • 125 g margarina vegetală
  • 200 g zahăr
  • scorţişoară

Pentru blat:

  • 4 ouă
  • 8 linguri zahăr
  • 6 linguri făină
  • 1 plic de zahăr vanilat

 

Mod de preparare:

Merele se curăţă de coajă şi se lasă întregi. Se scot cotoarele cu ajutorul unui dispozitiv special (se pot tăia în jumătăţi şi scobi cu cuţitul). Intr-o cratiţă, se presară zahărul peste care se pun cubuleţe de margarină.

Se aşază merele unul câte unul, se presară cu scorţişoară şi, în locul cotorului, se introduc cubuleţe de margarină. Cratiţa se introduce în cuptorul fierbinte şi se ţine circa 10-15 minute, până ce se înmoaie merele şi se topeşte zahărul.

Peste merele astfel pregătite, se toarnă blatul preparat în felul următor: Se separă ouăle, se bat albuşurile spumă împreună cu zahărul şi vanilia. Se adaugă gălbenuşurile şi făina. Cratiţa se introduce din nou în cuptor până ce se coace şi blatul.

Când este gata se scoate cratiţa şi se răstoarnă pe un platou. După ce s-a răcit, tortul se poate orna cu frişcă.

 

Poftă bună!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.