Terina de fazan

Printeaza

Terina de fazan din: castane, pulpe de curcan, piept de fazan, prune, ienibahar, sare, piper negru, ficatei, praz, ou, ulei, fistic.

Ingrediente:Terina de fazan

  • 400 g castane congelate, ambalate sub vid sau din conservă
  • 425 ml bulion de curcan sau pui
  • 350 g pulpe de curcan, dezosate, curăţate de piele
  • 500 g piepţi de fazan, dezosaţi, curăţaţi de piele
  • 12 prune mari, fără sâmburi 5 linguri coniac
  • 1 linguriţă boabe de enibahar, măcinate sau 1-1/2 linguriţă enibahar măcinat
  • sare şi piper negru
  • 150 g ficăţei de pui sau curcan
  • 2 fire de praz, de cel puţin 35 cm
  • 1 ou bătut
  • 1 lingură ulei de măsline
  • 25 g fistic fără coajă, nesărat

 

Mod de preparare:

Se pun castanele într-o cratiţă împre­ună cu bulionul şi se fierb. Se reduce flacăra, se acoperă parţial şi se lasă pe foc 20-25 de minute, până când devin moi.

Se scurg, păstrându-se bulionul, şi se lasă la răcit.

Se îndepărtează toate tendoanele din carnea de curcan şi fazan. Se va verifi­ca fazanul să nu aibă alice, apoi se taie în fâşii late de 5 mm.

Se pun 200 g de şuviţe dintre cele mai frumoase într-un castron, adăugându-se prunele, 3 lin­guri de coniac şi jumătate din cantita­tea de enibahar şi se sărează după gust.

Se amestecă şi se lasă deoparte.

Se curăţă bine de grăsime ficăţeii.

Folosind un blender sau un mixer se toacă mărunt restul de carne de fazan, curcanul şi ficăţeii. Se amestecă bine şi se toacă din nou, în final se pune amestecul într-un castron mare.

Se toacă mare un sfert din castane. Restul se toacă mărunt şi se adaugă la carnea tocată împreună cu restul de coniac şi enibahar, un pic de sare şi mult piper negru. Se pune un ibric cu apă la fiert.

Se curăţă firele de praz, aducându-le la lungimea de 30 cm.

Prazul se taie apoi pe lung în două. Se îndepărtează partea din centru, care este subţire şi se clătesc sub jet de apă rece. Se aşază într-o tavă mare, cât să încapă tot prazul pe un singur strat.

Se toar­nă apă fierbinte peste praz şi se lasă astfel 1 -2 minute, până când firele de praz se pot plia. Se reîmprospătează sub jet de apă rece, se separă frun­zele de praz şi se zvântă cu şervetele. Se încălzeşte cuptorul la 180°C.

Se unge cu puţin ulei o tavă pentru cozonac. Se tapetează tava cu frunze de praz puse una lângă alta, de-a latul tăvii, lăsându-le să atârne pe afară.

Se strecoară coniacul din castronul cu prune şi fazan şi se adaugă la carnea tocată. Aceasta se amestecă bine cu oul bătut, uleiul de măsline, fisticul şi 2 linguri din bulionul păstrat de la fierberea castanelor.

Se adaugă castanele tocate şi se amestecă. Se pune o treime din amestec în tavă, întinzându-se pe toată suprafaţa. Peste acest strat se aşază jumătate din prune de-a lungul tăvii, pe centru.

Pe lângă prune, de o parte şi de alta, se aşază jumătate din fâşiile de fazan. Se acoperă prunele şi fazanul cu încă o treime de amestec de carne, apoi se aranjează restul de prune şi fazan ca mai sus. Se presară restul de amestec de carne pe deasupra.

Se pune un ibric cu apă la fiert. Se pliază peste terină şuviţele de praz, care atârnă peste marginea tăvii, iar apoi şuviţele de pe cealaltă parte.

Se acoperă foarte bine tava cu folie şi se aşază într-o tavă de cuptor în această tavă se toarnă apa fiartă, până la jumătate din înălţimea tăvii de cozonac. Se coace la cuptor 1 oră şi 15 minute, până când, înţepând terina cu o ţepuşă de metal, aceasta te frige când este scoasă.

Se aşază tava de cozonac pe o farfurie mare. Peste tavă se pune un fund de lemn, pe care se aşază greutăţi sau câteva conserve. Se lasă să se răcească, apoi se introduce la frigider unde se lasă 2-3 zile pentru ca aromele să se matureze.

Terina se scoate din frigider cu 1 oră înainte de a fi servită.

 

Pofta buna!

Sumar
recipe image
Nume reteta
Terina de fazan
Autor
Publicat pe

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.