Pachetele de primavara cu sos de soia

Printeaza

Pachetele de primavara cu sos de soia din: pulpe de pui, ceapa, usturoi, morcovi, fasole, mazare, oua, sos de soia.

Ingrediente:Pachetele de primavara cu sos de soia

  • 1 pachet foi de plăcintă
  • 2 pulpe de pui superioare
  • 1 legătură ceapă verde
  • 5 căţei de usturoi
  • 2 morcovi
  • 1 pumn fasole verde congelată
  • 1 mână mazăre congelată
  • 100 g fidea
  • 2 ouă
  • 1 ardei iute
  • 2 linguri sos de soia
  • ulei

 

Mod de preparare:

Pulpele de pui se fierb, se dezosează şi se taie fâşii. Se taie rondele partea albă de la ceapa verde.

Morcovii se dau pe răzătoarea mare, fasolea şi mazărea congelată se fierb 10 minute în apă clocotită cu sare şi un vârf de cuţit de bicarbonat de sodiu.

Se trec prin jet de apă rece, se scurg bine şi se lasă în strecurătoare.

Se călesc în ulei ceapa şi usturoiul mărunţit, apoi morcovii, mazărea şi fasolea, câteva rotocoale deardei iute; se presară sare şi piper şi se stinge focul. Se adaugă ouăle bătute, se acoperă şi se lasă să se coaguleze puţin.

Când s-a mai răcit, se adaugă carnea de pui, fideaua fiartă şi sosul de soia.
Se amestecă şi se împarte în 12 grămăjoare.

Foaia de plăcintă se stropeşte cu puţin ulei, se suprapune cu a doua foaie, apoi se taie în două pe lat. Pe latura mică se aşază o grămăjoară, lăsând pe fiecare margine 2 cm liber; se rulează şi marginea unde se termină ruloul se unge cu ou pentru a se lipi.

Se pun rulourile într-o tigaie cu ulei încins şi se coc câte 3 bucăţi; se scot pe prosop de hârtie. Se servesc cu sos de soia amestecat cu suc de limete şi zahăr sau cu sos din iaurt cu maioneză şi leurdă sau usturoi tocat.

 

Pofta buna!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.