Cozonac umplut cu mar si scortisoara

Printeaza

Cozonac umplut cu mar si scortisoara din: faina, unt, drojdie uscata, zahar lapte, oua, coaja de lamaie, vin alb, mere, scorţişoară măcinată.

Cozonac_umplut_cu_mar_si_scortisoara

Ingrediente:

  • 1,6 kg făină
  • 1 pachet unt (topit)
  • 3 plicuri drojdie uscată
  • 300 g zahăr
  • 600 ml lapte
  • 9 gălbenuşuri
  • coaja rasă de la 3 lămâi

Pentru umplutură:

  • 150 ml vin alb
  • 1,5 kg mere
  • 200 g zahăr
  • 1 lingură scorţişoară măcinată
  • 1 gălbenuş amestecat cu 3-4 linguri de lapte (pentru uns cozonacii)

Mod de preparare:

Dizolvi drojdia în puţin lapte călduţ, pui puţină făină şi faci o maia. Amesteci maiaua cu făina, laptele, untul, zahărul, gălbenuşurile, coaja de lămâie şi le pui pe toate în maşina de frământat sau le frămânţi cu mâna.

Cureţi merele de coajă şi le razi. Le căleşti cu zahărul, scorţişoara şi 150 ml vin alb. Laşi amestecul la răcit. Când aluatul a dospit, îl scoţi din maşină pe masa de lucru şi îl împărţi în 3.

Iei câte o bucată din aluat, o întinzi cu sucitorul, pui din compoziţia de măr călit şi rulezi. Pui cozonacii în tava tapetată cu hârtie de copt şi îi laşi să crească la căldură 20-30 de minute.

Ungi cozonacii cu ou bătut sau cu gălbenuşul amestecat cu puţin lapte, presari puţin zahăr şi dai tăvile la cuptor pentru aproximativ 35 de mi­nute, la 170 de grade.

Cozonac umplut cu mar si scortisoara

Cozonac_umplut_cu_mar_si_scortisoara

Pofta buna!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.