Sauerbraten – friptura de vita

Printeaza

O mâncare cu o tradiţie lungă, Sauerbraten („friptură acră ) este considerat specific zonei Rinului şi împrejurimilor sale. Iniţial se prepara din carne de cal, dar astăzi se foloseşte de obicei carnea de vită.

Gustul „acru” al fripturii provine de la oţet, baza unei marinate în care se va lăsa carnea două sau trei zile, înainte de a fi gătită.

Se alege o bucată de carne mai tare, iar marinata acrişoarâ, care conţine de asemenea condimente, precum boabe de piper, ienupăr, cuişoare şi frunze de dafin va frăgezi carnea înainte de frigere.

In zona Rinului se adaugă zahăr şi stafide, care echilibrează prin dulceaţa lor aciditatea oţetului. Carnea se impregnează după atâta timp petrecut în marinată cu aromele acesteia.

Apoi, ea se găteşte ca orice altă friptură înăbuşită. Se rumeneşte mai întâi pe plită, apoi se dă la cuptor împreună cu marinata, într-un vas acoperit, la temperatură medie.

Carnea va continua să împrumute din aromele marinatei, lăsând în timpul frigerii şi propria ei zeamă. După ce friptura este gata, marinata se toarnă într-o tigaie şi se îngroaşă cu turtă dulce pisată, care dă consistenţă, precum şi o notă aparte sosului.

 

Sauerbraten

Sauerbraten

 

 

 

 

 

 

 

Pofta buna!

 

 

 


poate te intereseaza si:

Friptura de vita la gratar cu sos pesto

Friptura de vita la gratar cu sos pesto

Friptura de vita la gratar cu sos pesto din: migdale, usturoi, patrunjel, ardei copt, branza, sare, piper, ulei de masline, vita, condimente. Ingrediente: Pentru pesto: 3 linguri migdale, prăjite 2 catei de usturoi proaspat, decojit 1/4 ceașcă pătrunjel 180gr ardei copt din conserva 1/2 cana de branza rasa 1/2 linguriță sare 1/4 lingurita piper negru […]

Friptura de vita cu suc de portocale

Friptura de vita cu suc de portocale

Friptura de vita cu suc de portocale din: morcovi, margarina, sare, piper, portocala, miere, busuioc, sare, piper, muschi de vita, ulei. Ingrediente: 800 g morcovi 20 g unt sau margarina sare piper 1 portocala 1 lingura de miere, busuioc 4 felii antricot sau muschi de vita 3 linguri ulei   Mod de preparare: Se spala morcovii, […]

 

Pofta buna!

 

Incoming search terms:

  • https://www restaurantedelux ro/sauerbraten-friptura-vita html

1 comentariu

  1. vreau detalii clare

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.