Despre raci

Printeaza

Despre_raciDeşi, în ultimul timp, racii au devenit o raritate în bucătăria europeană, ei sunt foarte frecvent consumaţi în America de Nord şi de Sud, precum şi în Australia, unde există nişte specii de raci numite marrons şi yabbies.

Racii sunt nişte crustacee de dimensiuni relativ mici, ce fac parte din aceeaşi familie cu homarul, însă trăiesc în ape dulci.

Pentru a găti racii, trebuie să le scoateţi intestinele. în general, ei se fierb în puţină apă sau se prăjesc la flacără până când carapacea devine roşie.

Dacă se servesc ca aperitiv, cu nişte unt topit cu usturoi, se pot mânca şi cu mâna.

Aproape toată carnea se află în coadă, dar la exemplarele mai mari merită să faceţi efortul de a ajunge şi la carnea din cleşti, cu ajutorul unor ustensile speciale.

La sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, mai multe specii de raci din Europa au fost decimate de o boală, dar stocurile au crescut din nou datorită importurilor din America, spre indignarea bucătarilor francezi, care consideră că racii americani sunt inferiori celor europeni.

Carapacea racilor se foloseşte ca ingredient principal pentru sosurile clasice cremoase, servite alături de preparate din fructe de mare.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.