Prajitura cu crema de oua si fructe
PrinteazaPrajitura cu crema de oua si fructe din: oua, faina, zahar, amidon, lamaie, sare, lapte, galbenusuri, smantna, zahar praf, baton de vanilie, fructe de sezon.
blatul de pandispan:
- 7 oua
- 180 g faina
- 180 g zahar
- 30 g amidon
- 1 lamaie
- sare
crema :
- 500 ml lapte
- 1 lamaie
- 6 galbenusuri
- 140 g zahar
- 100 ml smantana
- zahar pudra
- 1 lingurita esenta de vanilie
ornare:
- fructe, dupa preferinta
Mod de preparare:
Pentru blat, puneţi ouălele într-un castron, adăugaţi zahărul, puţină sare şi coaja rasă de lămâie. Bateti ingredientele cu mixerul până la omogenizare. Incorporati făina şi amidonul şi amestecaţi ingredientele prin mişcări de jos în sus cu o spatula.
Turnaţi compoziţia obţinută într-o tavă in care ati asezat hârtie de copt. Coaceţi blatul la foc potrivit. Scoateţi blatul din tavă dupa ce s-a racit si puneţi pe un platou. Tăiaţi un capac deasupra şi scoateţi cu o lingură o parte din miez, pentru a putea umple.
Pentru cremă, puneţi la fiert laptele cu vanilia şi cu coaja rasă de lămâie. După ce a clocotit de două, trei ori, lăsaţi la răcit. Separat, frecaţi zahărul cu gălbenuşurile până obţineţi o compoziţie omogenă.
Turnaţi în aceasta laptele strecurat, amestecaţi de câteva ori şi puneţi vasul pe foc, la bain-marie. Amestecaţi continuu, pentru a evita lipirea. Când crema începe să se îngroaşe, luaţi vasul de pe foc şi lăsaţi la răcit. Bateţi smântâna rece până obţineţi frişcă. Incorporati frişca în crema de ouă.
Când amestecul este omogen, umpleti blatul. Deasupra ornaţi cu fructe şi presăraţi zahăr pudra.
Pofta buna!