Tortilla cu legume
PrinteazaIngrediente:
- 4 foi de tortilla
- 300 g fasole verde
- 200 g ciuperci marinate
- două roşii
- o ceapă roşie
- doi ardei capia verzi
- doi ardei capia roşii
- un morcov
- varză albă
- 100 g porumb
- pătrunjel
- sare, piper
- ulei
- sos de roşii dulce
- sos picant de ardei
Preparare:
Fasolea verde se spală, se fierbe în apă cu sare şi se scurge. Varza se spală, se scurge de apă şi se toacă fâşii subţiri. Roşiile se spală şi se taie în felii, ardeii capia se spală, se curăţă de seminţe şi se taie în bastonaşe.
Ceapa roşie se curăţă de foi, se spală, se taie în jumătăţi, apoi în felii subţiri. Morcovul se curăţă de coajă, se spală şi se dă pe răzătoarea cu ochiuri mici.
Se încinge puţin ulei într-o cratiţă, se pun legumele tăiate şi se călesc timp de zece minute. Se adaugă verdeaţă tocată, se amestecă şi se lasă să se tempereze.
Se pun legumele într-un vas mai mare, se adaugă ciupercile marinate, boabele de porumb, pătrunjelul tocat, sarea, piperul, uleiul de măsline şi sosul dulce.
Se amestecă totul, se umplu foile de tortilla şi se servesc.
Tortilla cu legume
Pofta buna!
Imi place tortilla. O sa incerc si varianta voastra.