Vinul Riesling
PrinteazaUnul dintre cele mai bune soiuri de struguri din lumea vinului, Riesling provine din Germania, unde este folosit ca singur ingredient pentru majoritatea vinurilor fine.
Soiul este cultivat şi în afara graniţelor ţârii, în regiunea franceză Alsacia şi de asemenea în întreaga Europă Centrală, fiind apreciat şi în Noua Zeelandâ, în Africa de Sud şi în regiunile cu climă mai rece din Australia şi California.
Strugurii Riesling sunt apreciaţi pentru versatilitatea lor. Vinul cunoaşte o varietate de stiluri, de la vinurile foarte seci ale Alsaciei până la voluptoasele vinuri de desert din regiunile germane Rheingau şi Pfalz.
In condiţii propice, strugurii pot dezvolta „un mucegai nobil”, dar sunt perfecţi şi pentru obţinerea unor seducătoare vinuri aproape seci, care au o notă de dulceaţă reziduală.
Vinurile seci Riesling au o notă acrişoară inconfundabilă, de suc proaspăt sau coajă de lime, iar cele mai dulci amintesc de aroma piersicilor. Variantele cu gustul cel mai bogat au note de dulceaţă de portocale şi miere.
Toate aceste variante au în comun o aciditate pronunţată, care dă vinurilor seci gust şi echilibrează dulceaţa intensă a celor obţinute din struguri mucegăiţi.