Tort cu ciocolata amaruie si bomboane gumate

Printeaza

Tort cu ciocolata amaruie si bomboane gumate din: faina, amidon, cacao, nuci macinate, oua, unt topit, zahar brun, esenta de rom, esenta de migdale, esenta de vanilie, amoniac, zeama de lamaie, sare, crema de ciocolata cu arahide, nes, ciocolata amaruie, zahar pudra, bomboane gumate, bomboane de ciocolata.

Ingrediente:Tort cu ciocolata amaruie si bomboane gumate

  • 200 g făină
  • 50 g amidon
  • 50 g cacao
  • 200 g nuci măcinate
  • 6 ouă
  • 100 g unt topit
  • 150 g zahăr brun
  • 2 fiole esenţă de rom
  • 1/2 fiolă esenţă de migdale
  • 1 fiolă esenţă de vanilie
  • câte 1 linguriţă amoniac şi zeamă de lămâie
  • 1 praf de sare
  • 1 borcan (400 g) cremă de ciocolată cu arahide
  • 1 pahar nes îndulcit

Ingrediente pentru decor:

  • 100 g ciocolată amăruie
  • 50 g zahăr pudră
  • 50 unt
  • bomboane gumate sau de ciocolată

Mod de preparare:

Baţi albuşurile spumă tare cu puţină sare. Adaugi zahărul în trei reprize şi baţi în continuare până când se topesc cristalele.

Torni câte puţin unt topit şi încorporezi pe rând gălbenuşurile, nucile măcinate, esenţa de migdale şi de vanilie, amoniacul stins cu zeamă de lămâie, făina, amidonul şi cacaua, amestecând uşor, de jos în sus.

Ungi cu unt tava de tort şi o tapetezi cu hârtie de copt. Coci blatul 30-40 de minute, la foc mijlociu.

Il scoţi din vas după ce s-a răcit complet şi îl tai în 3 foi orizontale.

Amesteci crema de ciocolată cu esenţa de rom. Tapetezi cu folie transparentă forma în care ai copt blatul.

Aşezi prima foaie şi o însiropezi cu nes slab îndulcit. Il ungi cu 1/2 din cremă şi repeţi straturile, apoi suprapui a treia foaie.

Acoperi cu folie şi răceşti tortul în frigider 3 ore.

Răstorni blatul pe un platou. Il îmbraci într-o cremă pregătită din ciocolată topită la bain-marie, unt şi zahăr.

Ornezi cu bomboane gumate sau de ciocolată şi, opţional, cu ciocolată rasă. Laşi tortul la rece pentru încă 3 ore.

Pofta buna!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.