Tocanita de cartofi (reteta de post)

Printeaza

Tocanita de cartofi din: cartofi, ceapa, ulei, bulion, piper, dafin, sare, verdeata.

Ingrediente:Tocanita de cartofi (reteta de post)

  • 1/2 kg cartofi
  • 2 cepe
  • 2 linguri ulei
  • 2 linguri bulion
  • piper boabe
  • foi de dafin
  • sare
  • eventual: verdeaţă tocată

 

Mod de preparare:

Intr-o cratiţă mai mare (2-3 litri) se pune uleiul şi apoi, când s-a înfierbântat, se adaugă ceapa tocată. Când aceasta s-a muiat, se pun cartofii cruzi, curăţaţi şi tăiaţi cubulete. Se adaugă apă (sau supă) cât să acopere cartofii, se pune sare şi se lasă să fiarbă înfundat, la foc potrivit.

Când cartofii sunt aproape gata şi lichidul a scăzut destul de mult, se adaugă bulionul subţiat cu puţină apă şi se amestecă încet, pentru a nu zdrobi cartofii.

Tot acum se adaugă piperul puţin zdrobit şi foile de dafin. Cratita se pune apoi la cuptor, unde se mai lasă 5-10 minute. Verdeaţa se pune (eventual) atunci când se ia tocăniţa de pe foc.

Se serveşte caldă, cu murături, salată de varză acră sau cu ceapă roşie (zdrobită şi presărată cu sare în prealabil). Este o mâncare de post foarte gustoasă şi frecvent pregătită.

 

Pofta buna!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.