Tocanita cu ton

Printeaza

Cuvântul basc marmitako denumeşte o tocăniţă cunoscută în întreg nordul Spaniei, care reprezintă un mod tradiţional basc de preparare a tonului.

In regiunea învecinată, în Cantabria, numele acestui fel de mâncare este marmita, ambele denumiri provenind de la numele vasului în care se prepară: un vas adânc, din metal sau din lut, cu două mânere, care se pune direct pe foc. In limba franceză acest vas este numit marmite.

Tonul se fierbe încet, împreună cu un amestec foarte bogat de legume tăiate în bucăţi mai mari: cartofi, câteva roşii lunguieţe, cărnoase, nişte ardei verzi şi roşii, ceapă, toate fierte cu vin alb şi puţină apă.

De obicei în marmitako se adaugă şi capere, boia de ardei şi usturoi, pentru a condimenta sosul format. Tocăniţa de legume se poate fierbe cu ceva timp înainte şi poate fi reîncălzită înainte de a fi servită, însă tonul trebuie adăugat doar în ultimul minut.

In zilele noastre, marmitako se regăseşte şi în meniurile restaurantelor mai elegante, deşi iniţial îl consumau îndeosebi pescarii care prindeau ton.

Intr-o altă reţetă asemănătoare, în locul tonului se foloseşte carnea de somon, dar reţeta autentică de marmitako este cea cu ton.

 

Tocanita cu ton

Tocanita cu ton

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.