Tarta de castane cu sos de ciuperci

Printeaza

Tarta de castane cu sos de ciuperci din: sarlote, ulei, otet, zahar, aluat foitaj, faina, castane, cimbru, morcovi, varza, ciuperci, ulei, unt, vin.

Ingrediente:Tarta de castane cu sos de ciuperci

  • 550 g şalote de mărime medie
  • 2 linguri ulei
  • 2 linguriţe de oţet balsamic
  • 1 1/2 linguri de zahăr
  • 320 g aluat foitaj, din comerţ
  • făină, pentru presărat
  • 100 g de castane gătite, tăiate în sferturi
  • 2 linguriţe frunze de cimbru, plus extra pentru decor
  • morcovi la cuptor şi varză înăbuşită, pentru servit

Pentru sos:

  • 0 mână mix de ciuperci uscate (circa 3 linguri)
  • 2 linguri ulei de floarea-soarelui
  • 140 g de ciuperci, feliate
  • 1 lingură de unt
  • 1 lingură de făină
  • 3 linguri vin de Madeira

 

Mod de preparare:

Incinge cuptorul la 200°C.

Decojeşte şalotele, taie-le în jumătate pe lungime şi aşază-le într-un singur strat, în tavă, cu partea tăiată în sus. Toarnă uleiul în fir subţire, asezonează după gust şi coace-le 20-25 de minute.

Scoate tava din cuptor şi toarnă oţetul balsamic în fir subţire. Presară zahărul şi coace-le încă 10 minute sau mai mult, până când sunt moi şi arămii. Lasă-le deoparte 10 minute.

Desfă aluatul foitaj pe suprafaţa de lucru presărată cu făină şi taie 4 discuri de 13 cm, folosind un bol sau o farfurioară ca model.

Transferă şalotele în 4 sau 6 forme mici pentru tarte, nonaderente şi cu baza detaşabilă, aşezându-le înghesuite, cu partea tăiată în jos. Adaugă castanele, apăsându-le uşor, urmate de cimbru, sare şi piper.

Plasează un disc de aluat deasupra fiecărei forme şi îndeasă uşor marginile înăuntru, cu un cuţit cu vârf rotunjit. Străpunge aluatul din loc în loc, cu o furculiţă.

Pune ciupercile uscate într-o cană pentru măsurat şi acoperă-le cu apă fierbinte. Lasă-le să se înmoaie 20 de minute, apoi scurge-le şi păstrează lichidul.

Transferă ciupercile pe un tocător şi toacă-le grosier. Incinge uleiul într-o tigaie de mărime medie şi prăjeşte ciupercile proaspete la foc mare timp de 2-3 minute, până când sunt uşor aurii.

Micşorează flacăra, adaugă untul şi, când s-a topit, adaugă făina şi ciupercile rehidratate şi mai găteşte totul câteva secunde, amestecând.

Toarnă lichidul de la ciuperci în fir subţire, fără impurităţile care se lasă la baza recipientului, apoi adaugă vinul de Madeira, amestecând bine de fiecare dată.

Dă sosul în clocot la foc mic şi găteşte-l timp de 2 minute, amestecând. Asezonează după gust.

Incinge cuptorul la 220°C. Pune tartele într-o tavă mai mare şi coace-le 20-25 de minute sau până când aluatul a crescut şi este auriu.

Lasă-le la răcit 5 minute.

 

Pofta buna!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.