Supa Samgyetang

Printeaza

Supa Samgyetang

Cu siguranţă orice ţară are câteva simboluri culinare, iar printre acestea se numără, de regulă, şi o supă de pasăre specifică. In Coreea, de pildă, aceasta este samgyetang.

Samgyetang mai este cunoscută sub numele de supă de pui cu ginseng. Pentru prepararea ei se foloseşte un pui foarte tânăr, întreg, preferabil de cinci până la şapte luni. Acesta se umple cu orez şi se fierbe la foc mic într-o zeamă aromatizată cu ginseng proaspăt, jujube şi usturoi.

Ginsengul are o aromă de lemn dulce şi este foarte bun ca tonifiant. Jujube – numite şi curmale chinezeşti – sunt nişte bobiţe uscate, de culoare roşie-purpurie, care dau supei un gust dulceag. Se spune că ajută la reducerea stresului.

Samgyetang se fierbe într-o oală mare din lut, numită tukbaege, în care supa se serveşte clocotind, învăluită în aburii înmiresmaţi.

Ca majoritatea supelor făcute din carne de pasăre, samgyetang se bucură de reputaţia de a avea şi proprietăţi curative. Dar ceea câ o face unică este faptul că în Coreea ea este considerată o mâncare de vară, consumându-se în mod tradiţional în cele mai calde trei zile ale anului. Se spune că cei care o mănâncă au mai multă energie şi vigoare.

Supa_Samgyetang_04

Supa Samgyetang

 

Supa Samgyetang

Pofta buna!

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.