Stiti ca…

Printeaza

Alimente…ouăle ne apără de cancer

Pe lângă faptul că sunt o excelentă sursă de proteine, lipide, vitamine şi minerale, ouăle au şi proprietăţi antioxidante, susţin specialiştii de la Universitatea din Alberta. Tradusă, concluzia lor înseamnă că acest aliment ne poate proteja de bolile cardiovasculare şi de cancer. E drept, aceste beneficii antioxidante sunt reduse cam la jumătate, de fierbere sau prăjire, însă oul tot rămâne egal cu un mar, ca putere antioxidanta.

…fisticul are puţine calorii

Fisticul, care ne este recomandat în toate dietele, însă cu un apăsat „a se consuma cu moderaţie”, nu are până la urmă atât de multe calorii pe cât am fost avertizaţi. Sau mai bine spus are, dar organismul uman nu „absoarbe” decât o parte din conţinutul gras al fisticului, după cum scrie British Journal of Nutrition. Experţii spun că acum fisticul devine fructul din clasa nucilor cu cele mai puţine calorii – 160 pentru 30 de grame.

…pepenele rosu, bun pentru potenta

Cercetătorii din Texas ne dau de veste că minunata lubeniţă are şi un alt beneficiu interesant, pe lângă toate plusurile medicale. Ar avea un efect similar celebrei Viagra asupra vaselor de sânge şi chiar ar creşte libidoul. „Cu cât studiem mai mult pepenele roşu, cu atât realizăm ce fruct uimitor este”, spune autorul cercetării. In lubeniţă, pe lângă licopen şi beta caroten găsim şi citrulina, vedeta nou descoperită a medicilor, cea care ar avea efectul pozitiv asupra vieţii sexuale.

…uleiul de masline previne atacurile cerebrale

Persoanele în vârstă de peste 65 de ani care folosesc ulei de măsline în dieta zilnică prezintă mai puţine riscuri de a suferi atacuri cerebrale în comparaţie cu persoanele care nu consumă acest produs alimentar, anunţă un studiu franţuzesc. Riscurile ar fi cu 41 % mai mici, sună concluzia după monitorizarea a 7.625 de francezi din Bordeaux, Dijon şi Montpellier, pe o perioadă de 5 ani. Pe parcursul acestui studiu, s-au înregistrat 148 de atacuri cerebrale în rândul participanţilor.

1 comentariu

  1. Numai vrajeala e aici

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.