Sos picant cu tarhon

Printeaza

Sos picant cu tarhon din: rosii, telina, tarhon, piper, ardei iute, boia, sare, otet din vin.

Inrgediente:Sos_picant_cu_tarhon

  • 4 kg rosii
  • 1 telina mare sau 1 legatura mare de frunze de telina
  • 2 legaturi de tarhon
  • 3-4 ardei iuti
  • 2 linguri piper negru
  • boia
  • sare
  • 100 ml otet din vin

 

Mod de preparare:

Alegi roşii bine coapte, din soiul lunguieţ, care au mai puţine seminţe. Le speli, le pui la fiert şi le strecori printr-o sită deasă. Fierbi şi rădăcina de ţelină, în prealabil curăţată, spă­lată şi tăiată în felii. Când s-a înmuiat, o pasezi.

In sucul de roşii, adaugi piper negru, boia şi sare după gust, tarhonul fin tocat, ţelina pasată, ardeii iuţi tăiaţi în rondele şi oţetul. Laşi totul să fiarbă, ames­tecând din când în când, până când sosul devine consistent, asemenea unei smântâni.

Torni sosul fierbinte în sticle mici, de 350 ml, în prealabil spălate şi încălzi­te în cuptor. Ai grijă să laşi un spaţiu de 3 cm până la gura sticlei. Infiletezi capacele, întorci sticlele pe capac, ca să verifici etanşeitatea capa­celor, apoi laşi sticlele să se răcească sub pături.

A doua zi, le sterilizezi: aşezi sticlele într-un vas mare, pe un prosop; pui între ele ziare şi torni apă până la nivelul lichidului din sticle. Când sosul începe să facă mici bule la suprafaţă, cronometrezi 20 de minute şi stingi focul. Laşi sticlele să se răcească în vasul în care le-ai fiert. Le depozitezi la rece şi le con­sumi în 6-8 luni, la paste sau alături de friptură.

Sos picant cu tarhon

Sos_picant_cu_tarhon

Pofta buna!

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.