Soiurile autohtone de viţă de vie si vinuri – Tămâioasa românească

Printeaza

Vița de vie (Vitis vinifera) este o specie de plante din genul Vitis, familia Vitaceae, originară din regiunea mediteraneană, Europa Centrală și sud-vestul Asiei, din Maroc și Spania până în sudul Germaniei în nord și în est până în nordul Iranului.

Viță de vie este o liană care poate atinge o lungime de 35 m. Frunzele alternează, sunt lobate palmat și au o lungime și lărgime de 5–20 cm.

Soiurile autohtone de viţă de vie si vinuri III

Tămâioasa românească

unul din vinurile de mare marcă, câştigător al multor concursuri naţionale şi internaţionale, emblemă a centrului viticol Pietroasele şi piesa de rezistenţă a oricărei degustări.

Este un vin de culoare alb-gălbuie când este tânăr, după învechire galben-strălucitor, fructuos, demisec, dulce sau licoros, fin la gust, onctuos, catifelat, corpolent, uneori puternic parfumat, aromă exaltată de miere de mai, amintind parfumul strugurilor în supracoacere şi mireasma unui buchet de flori sau a celor de salcâm.

Buchetul de învechire este de o complexitate nemaiîntâlnită la alte vinuri, ceva discret, asemănător sâmburilor de migdale amare. Este un vin bine aclimatizat în podgoriile subcarpatice Dealu Mare, Ştefăneşti şi în cele din Moldova, în special în podgoria Cotnari unde este denumit de localnici Busuioacă de Moldova “.

Băbeasca

vin roşu, agreabil la gust şi plăcut la băut, cu bogat trecut istoric, cunoscut încă de pe vremea lui Ştefan cel Mare, rubiniu-deschis, sec, puternic, plin de nerv, fraged, lipsit de duritate, cu gust plăcut caracteristic soiului, în cupaj cu Cabernet Sauvignon sau Merlot devine mai savuros, mai statornic, mai expresiv. Sortimente renumite la Nicoreşti, Uricani, Coteşti, Odobeşti şi Tulcea.

Busuioaca

sortimentul cel mai renumit la Bohotin. Este un vin demisec sau dulce, culoare porfirie (roşu aprins), cu nuanţe spre vişiniu deschis, aromă şi gust plăcute, caracteristice, eleganţă şi fineţe deosebite, aciditate echilibrată, bine constituit, expresiv, dulceaţă plăcută, demisec, apreciat pentru aroma discretă, gustul şi savoarea lor originale.

Cadarcă

vin roşu, aprins, de nuanţă roşie-rubinie deschisă până la roşu intens, sec, viguros, consistent, plin, catifelat, atrăgător, buchetat cu aromă plăcută de fruct proaspăt, armonios, plăcut şi foarte băubil în primul an.

Dezvoltă în anul al doilea un buchet plăcut de vin maturizat, armonios şi plin de vigoare, în continuare, pe măsura învechirii buchetul este mai puternic, gustul plăcut, mai agreabil. Vinuri de referinţă în centrele viticole Miniş şi Recaş unde-şi menţin calităţile timp îndelungat.

Fetească neagră

vin roşu, rubiniu, sec, cu nerv, echilibrat la gust şi nu prea taninos, expresiv, catifelat, buchetat, puternic, asigură vigoare organismului uman. Se poate consuma ca vin tânăr, dar după învechire câştigă mult în calitate. Sortimente de bună calitate în centrele viticole: Valea Călugărească, Urlaţi (Valea Mieilor), Coteşti şi Sâmbureşti.

In afara vinurilor prezentate, în România, mai întâlnim o serie de vinuri de consum curent şi de calitate produse în podgorii cu renume şi care poartă denumirea acestora sau a soiurilor de struguri din care provin: Cotnari, Murfatlar, Drăgăşani, Crăiţa, Crâmpoşie, Creaţă, Roşioară, Roşu de Miniş, Voievodal, Zghihara şi altele.

Evident, în România se produc şi alte sortimente de vinuri de calitate provenite din soiurile de vită de vie din ţările UE cum ar fi: Aligote, Riesling italian, Chardonnay sau Pinot Chardonnay, Pinot Gris, Sauvignon, Traminer roz, Neuburger, Saint Emillion, Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir, Oporto, Alicante Bouschet, Gamay Beaujolais, Gamay Freaux şi altele.

 

 

 

Savurati!

 

 


poate iti place si:

Vinuri: Soiuri de struguri albi 1

Soiurile autohtone de viţă de vie si vinuri

Soiurile autohtone de viţă de vie si vinuri III Tămâioasa românească – unul din vinurile de mare marcă, câştigător al multor concursuri naţionale şi internaţionale, emblemă a centrului viticol Pietroasele şi piesa de rezistenţă a oricărei degustări. Este un vin de culoare alb-gălbuie când este tânăr, după învechire galben-strălucitor, fructuos, demisec, dulce sau licoros, fin […]

Lansare vinuri

Soiurile autohtone de viţă de vie si vinuri II

Vița de vie (Vitis vinifera) este o specie de plante din genul Vitis, familia Vitaceae, originară din regiunea mediteraneană, Europa Centrală și sud-vestul Asiei, din Maroc și Spania până în sudul Germaniei în nord și în est până în nordul Iranului. Viță de vie este o liană care poate atinge o lungime de 35 m. […]

 

 

Savurati!

 

 

1 comentariu

  1. Interesant articolul despre soiurile de vin.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.