Sarmale de gască in foi de viţă si de tei

Printeaza

Sarmale de gască in foi de viţă si de tei din: piept de gasca, piept de pui, orez, ceapa, suc de rosii, piper, patrunjel verde, marar, kaizer afumat, vin alb, foid e dafin, cimbru, foi de vita, foi de tei, sare.

Poate te intereseaza si Sarmale cu păsat

Sarmale de gască in foi de viţă si de tei

Ingrediente:

  • 1 piept de gâscă (aproxi­mativ 800 g)
  • 200 g piept de pui
  • 100 g orez
  • 3 cepe + 3 fire ceapă verde
  • 500 ml suc de roşii
  • piper
  • 3 fire pătrunjel verde
  • 2 legături mărar
  • 100 g kaizer afumat
  • 2 pahare vin alb
  • 3 linguri unt sau ulei
  • 2 foi de dafin
  • 1 crenguţă cimbru
  • foi de viţă şi de tei
  • sare

 

Mod de preparare:

Alegi foi de viţă mai mari şi fragede şi foi de tei de pe lăstarii crescuţi lângă tulpina teiului, le speli foarte bine şi le opăreşti într-o cratiţă, unde ai pus 1/2 l de apă, 1/2 l de borş şi 1 lingură sare. Le scoţi şi le laşi să se răcească.

Scoţi carnea de gâscă de pe osul pieptului şi o toci împreună cu cea de pui şi 2 cepe. Căleşti 1 ceapă (ţi-a rămas, căci ai folosit 2) cu cea verde într-o lingură de unt sau ulei şi o amesteci cu orezul spălat şi opărit.

Mai laşi totul pe foc 5 minute ca să se înmoaie. Amesteci apoi carnea cu orezul, puţin piper, sare, un pahar Isucde roşii şi puţin mărar tocat. Omogenizezi compoziţia şi înfăşori sarmalele în foi de viţă şi de tei.

Intr-o cratiţă aşezi rămurele de tei şi peste ele foi de viţă. Pui boabe de piper, o crenguţa qmbru, 2 fire marar, 1 foaie dafin si jumătate de kaizer tăiat bucăţele. Aşezi un strat de sarmale în foi de tei, peste care mai pui 1 foaie de dafin, 2 fire pătrunjel, piper boabe şi kaizerul rămas, apoi aşezi al doilea strat cu sarmale in foi de viţă

Peste acesta pui putină sare şi 2 fire de mărar. Separat, fierbi 11 de apă cu 1 pahar de suc de roşii, sare după gust, 1 lingură de unt sau ulei, o cană din zeama în care ai opărit frunzele de viţa şi tei, adaugi si vinul şi torni totul peste sarmale.

Le acoperi cu frunze de viţă şi le fierbi acoperite, la foc domol, invartindu-le din când în când ca să nu se lipească. Atunci când sunt aproape fierte, faci un sos din: 1 lingura unt, sucul rămas şi putină apă, îl răstorni peste sarmale, le bagi în cuptor fără capac şi le laşi sa se rumeneasca.

La sfârşit, presari mărar tocat şi le acoperi. Le serveşti cu iaurt sau simple.

 

Poftă bună!

1 comentariu

  1. Au fost bune sarmalele?

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.