Salata de varza cu iaurt
PrinteazaSalata de varza cu iaurt din: varza, iaurt, piept de pui, morcovi, ceapa, sare, piper.
- 1/2 căpăţână varză verde
- un pahar mare iaurt
- 300 g piept de pui fiert
- 2 morcovi
- o ceapă
- sare si piper
Mod de preparare:
Varza se taie fideluţă şi se frământă cu un praf de sare. Se lasă într-un bol.
Ceapa se curăţă şi se spală, se taie apoi mărunt. Morcovii curăţaţi şi spălaţi se trec prin răzătoarea cu ochiuri mari. Pieptul de pui se taie cubuleţe.
Se presează varza de sucul pe care îl lasă, apoi se amestecă cu celelalte legume. Se adaugă cubuletele de piept de pui, iaurtul, apoi se potriveşte gustul de sare şi piper.
Pofta buna!