Salată de fasole boabe cu sos de muştar

Printeaza

O reteta de salata de fasole boabe cu sos de mustar din: fasole cu boabe mari, morcovi, pastarnac, patrunjel verde, ceapa, gogosar murat, sare, mustar, otet sau lamaie, ulei de masline si ceapa.

Ingrediente:Salată de fasole boabe cu sos de muştar

  • 1/2 kg fasole cu boabe mari
  • 2 morcovi
  • 1 păstârnac
  • 4-6 fire de pătrunjel verde
  • 1 ceapă albă mare
  • 1 gogoşar murat
  • sare

pentru sos:

  • 1  lingură muştar
  • 2  linguri oţet sau 1 lămâie
  • 3  linguri ulei de măsline
  • sare
  • 1 ceapă albă sau 4-5 fire ceapă verde

 

Mod de preparare:

Alege fasolea bob cu bob, spal-o în 2-3 ape, las-o la înmuiat în apă rece 6-8 ore.

Schimbă apa, pune faso­lea la fiert şi las-o 10-15 minute din momentul în care clocoteşte.

Aruncă apa şi umple vasul cu 2 l de apă rece.

Fierbe o jumătate de oră cu vasul acoperit, după care pune la fiert morcovii şi păstârnacul curăţate de coajă şi spălate, împreună cu ceapa tocată mărunt.

Lasă să fiarbă la foc potrivit până când bobul de fasole se rupe la atingere

. Sărează, după gust.

Cât fierbe fasolea, prepară un sos din muştarul subţiat cu uleiul de măsline şi condimentează cu sare, după gust.

Adaugă ceapa albă tocată mărunt, oţetul sau zeama de lămâie. Acoperă vasul şi lasă-l o oră

.Scurge fasolea, pune-o într-un castron adânc şi las-o să se răcească.

Aruncă ceapa fiartă, iar morcovii şi păstârnacul foloseşte-i la decor.

Toarnă sosul peste fasole, amestecă bine şi decorează cu felii de gogoşar murat, felii de morcov, păstârnac şi pătrunjel tocat fin.

Las-o la rece 1-2 ore.

 

Salată de fasole boabe cu sos de muştar

Salată de fasole boabe cu sos de muştar

Pofta buna!

 

 

Incoming search terms:

  • https://www restaurantedelux ro/salata-fasole-boabe-sos-mustar html

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.