Salata cu morun

Printeaza

Salata cu morun din: file de morun, avocado, castravete, masline, lamaie, ulei, laptuci, bob, coriandru, sare, piper.

Ingrediente:Salata cu morun

  • 500 g fileu de morun
  • 1 avocado
  • 1 castravete verde
  • 12-15 măsline negre
  • 1 lămâie
  • 4 linguri cu ulei de măsline
  • 2 lăptuci mijlocii (salată verde)
  • 200 g bob decorticat
  • 3 crenguţe de coriandru
  • sare
  • piper măcinat

 

Mod de preparare:

Lăsaţi fileurile de morun la desărat (dacă nu sunt proaspete) câteva ore. Schimbaţi apa de două ori. Scoateţi fileurile din apă, aşezaţi-le în cratiţă mică, acoperiţi cu apă rece, puneţi cratiţa pe foc. Când dă în clocot, lăsaţi focul mic.
Scoateţi fileurile după 10 min de fierbere, lăsaţi-le în sită să se scurgă.

Scoateţi din conservă bobul (dacă aveţi leguma proaspătă, fierbeţi-o 3/4 oră la foc potrivit), curăţaţi de coajă fiecare bob şi lăsaţi să fiarbă 3-5 minute, răciţi leguma, puneţi bobul în castron adânc şi amestecaţi cu felii subţiri de castravete şi felii de măsline.

Curăţaţi salatele frunză cu frunză, spălaţi frunzele şi tăiaţi-le fâşii, apoi aşezaţi-le în castron. Săraţi şi omogenizaţi. Adăugaţi fileurile de morun tăiate felii şi miezul de avocado stropit cu zeama de lămâie. Piperaţi, omogenizaţi, lăsaţi la rece 1/2 oră.

Serviţi cu felii de pâine prăjită şi vin alb.

 

Pofta buna!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.