Ruladă cu morcovi şi praz

Printeaza

Ruladă cu morcovi şi praz

Ingrediente:Ruladă cu morcovi şi praz

  • 4 felii carne de porc
  • 4 felii de şuncă bacon
  • 200 g morcovi
  • 2 fire de praz subţiri
  • 1 linguriţă maghiran uscat
  • 2 linguri unt
  • 2 linguri smântână
  • 2 linguri sherry
  • sare, piper

Preparare:

Feliile de carne de porc se bat ca pentru şniţele şi se presară cu sare şi piper. Morcovii se spală şi se rad pe râzătoare, apoi se distribuie pe cele 4 bucăţi de carne în mod egal. Prazul se taie în 4 bucăţi, care se pun peste cele 4 felii de carne pe care s-a întins morcovul ras.

Se presară deasupra maghiran. Se rulează carnea astfel pregătită, iar rulourile, la rândul lor, se înfăşoară în feliile de şuncă bacon şi se leagă fiecare cu aţă de bucătărie. Se pune untul la topit într-o cratiţă, se adaugă rulourile de carne cu morcovi şi se rumenesc pe toate părţile.

Apoi se stropesc cu puţină apă, se acoperă cratiţă şi se introduce pentru 20 de minute în cuptorul preîncălzit. Când rulourile sunt gata, se scot, iar în sosul rămas se adaugă smântână, sherry-ul şi se amestecă un minut pe foc. Sosul astfel obţinut se serveşte cu rulourile de carne cu morcovi şi praz.

 

Pofta buna!

1 comentariu

  1. Foarte buna aceasta rulada. Merita incercat, chiar recomand.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.