Risotto funghi

Orezul a fost introdus în Italia de către invadatorii arabi. La începutul Renaşterii, ei dezvoltaseră un mod propriu de a-l prepara, combinându-l cu ingrediente specifice zonei.

Lunca fertilă a râului Po din Lombardia, în partea de nord a Italiei, este perfectă pentru cultivarea tuturor soiurilor de orez. Arborio si carnaroli, două soiuri foarte fine cu bobul scurt, sunt cete mai bune pentru risotto, datorită faptului că boabele nu se sfărâmă în timpul fierberii şi absorb mult lichid, fără a se înmuia prea tare.

Orezul este mai popular în partea de nord a ţării decât în sud, unde pastele îşi păstrează supremaţia.

Elementul comun al tuturor tipurilor de risotto este faptul că orezul este călit în ulei fienbinte sau în unt. Apoi, peste el se toarnă vinul şi după aceea se pune treptat supa fierbinte, astfel încât în final orezul să capete o consistenţă cremoasă.

Servit în Italia ca primul fel, risotto poate constitui şi felul principal la o masă, în special atunci când este îmbogăţit cu alte ingrediente, precum în reţeta de faţă, ciupercile de pădure.

Bucătarii italieni adoră ciupercile porcini, pe care le folosesc fie proaspete, fie uscate.

Risotto funghi