Retete pentru gratar: Raţă la grătar cu salsa de prune si ardei iute

Printeaza

O reteta de rata la gratar cu salsa de prune si ardei iute din: piept de rata, ulei, praf de cinci arome, ulei de masline sau de floarea soarelui, ceapa, usturoi, ardei iute, prune, ardei gras, coriandru, suc de lamaie, sare si piper negru.

Ingrediente:Retete_petru_gratar_Rata_gratar_cu_salsa_de_prune_si_ardei_iute

  • 2 piepţi de raţă, de aproximativ 350 g fiecare sau 4 piepţi de raţă, de aproximativ 175 g fiecare
  • ulei pentru uns
  • un praf de Cinci Arome chinezesc

pentru salsa:

  • 1 lingură ulei de măsline sau floarea-soarelui
  • 150 g ceapă, tocată fin
  • 2 căţei mari de usturoi, zdrobiţi
  • 2 ardei iuţi verzi, fără seminţe şi tocaţi fin
  • 8 prune roşii, fără sâmburi, tăiate cubuleţe
  • 1 ardei gras mic, galben sau roşu, tocat fin
  • 2 linguri coriandru proaspăt, tocat mare
  • sucul de la 2 lămâi verzi
  • sare şi piper negru

ornare:

  • câteva frunze de coriandru proaspăt

Mod de preparare:

Mai întâi se prepară salsa: se încălzeş­te uleiul într-o tigaie mică, se adaugă ceapa şi usturoiul, rumenindu-se 1-2 minute, la flacără puternică. Se pun deoparte şi se lasă să se răcească.

Se amestecă ardeii iuţi, prunele, ardeiul gras şi coriandrul cu sucul de lămâie verde, se adaugă sare şi piper după gust, apoi se combină cu ceapa şi usturoiul.

Se lasă în repaus cel puţin 30 de minute ori peste noapte, pentru ca aromele să se dezvolte.

Se îndepărtează grăsimea şi pielea de pe piepţii de raţă. Piepţii se taie în bucăţi. Se unge cu puţin ulei o tigaie pentru grătar sau o tigaie care nu lipeşte şi se pune pe foc să se încălzească.

Se prăjesc rapid piepţii de rată, câte 3 minute pe fiecare parte sau până când devin elastici la apăsare.

Bucăţile mari au nevoie de mai mult timp pentru a fi gata.Timpul de preparare depinde şi de cât de făcuţi trebuie să fie piepţii.

Se presară peste piepţi puţină sare, piper şi Cinci Arome şi se lasă astfel, 5 minute.

Se toarnă salsa pe farfurii. Bucăţile de piept de raţă se taie felii în diagonală şi se aranjează peste salsa.

Se ornează cu frunze de coriandru.

Raţă la grătar cu salsa de prune si ardei iute

Retete_petru_gratar_Rata_gratar_cu_salsa_de_prune_si_ardei_iute

Pofta buna!

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.