Retete de post: Tocana gradinareasca
PrinteazaO reteta de post de tocana gradinareasca din: ardei kapia, ardei gras, ardei iute, vanata, ceapa, rosii, cartofi, usturoi, zahar, sare, piper, patrunjel verde si un pahar de vin.
- 3-4 ardei kapia
- 2 ardei graşi
- un ardei iute
- o vânătă,
- 4 cepe
- 4 roşii
- 4 cartofi
- 5-6 căţei de usturoi
- o lingură de zahăr
- sare
- piper
- o legătură de pătrunjel verde
- un pahar de vin
Mod de preparare:
Mai întâi, se coc ardeii graşi şi ardeii kapia pe tablă, apoi se coace şi ardeiul iute (cu grijă, să nu începeţi să plângeţi de la fum!). Se aruncă toţi ardeii într-un castron acoperit, cu puţină sare presărată deasupra, ca să se înmoaie şi să poată fi curăţaţi uşor de coajă. Vânătă se coace pe flacără, se curăţă de coajă, se pune un praf de sare pe ea şi se lasă la scurs, pe un tocător de lemn, înclinat, pentru ca să-şi lase amăreala.
In puţin untdelemn se rumenesc căţeii de usturoi (păstraţi în coajă, ca să lase în sos doar gustul „ait”, nu şi veninul arsenicului), iar când cămăşile lor încep să prindă culoare brună se scot şi în untdelemn se sotează uşor roşiile (desămânţate, despieliţate şi tăiate mărunt).
Se adaugă cartofii, tăiaţi cubuleţe, se toarnă peste ei ceapa tocată, ardeii graşi şi ardei kapia rupţi în fâşii, ardeiul iute, tăiat mărunţel, sare, zahăr, un praf de piper, un pahar de vin şi apă fiartă (nu prea multă, dar suficientă cât să fiarbă laolaltă toate ingredientele tocanei.
Se pune cratiţa la cuptor şi se lasă la foc potrivit 30-40 de minute. Se încearcă dacă sunt cartofii bine fierţi, se mai potriveşte de sare şi piper şi se poate servi deopotrivă rece sau fierbinte.
Poftă bună!